Începând de astăzi, îmi doresc să prezint, ”Fântâna Albă- Golgota Neamului”.
Episoadele care vor urma fac parte din Istoria României. Sunt pline de adevăr și durere.
Dan Șarpe
Fântâna Albă Golgota neamului
Ion Dominte, Vasile Ilica, Nicolae Șapcă, Maria Toacă‑Andrieș, Felicia Nichita‑Toma, Petru Grior.
Volum îngrijit de acad. alexandrina Cernov, apare cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților Editura Nicodim Caligraful Mănăstirea Putna-201
„Această carte de mărturii despre masacrul de la Fântâna Albă apare cu prilejul sfințirii Portalului Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă”.
El este închinat jertfei românilor de pretutindeni și din toate timpurile pentru libertate, independență și demnitate națională și, în mod special, românilor care au fost uciși în masacrul de la Fântâna Albă, din nordul Bucovinei, la 1 aprilie 1941, pentru dorința lor de a trăi în România.
Portalul a fost sfințit pe 2 iulie 2018, de sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, ca parte a manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, pentru a cinsti memoria celor care au avut o singură vină: aceea de a‑și fi iubit neamul, credința și patria.
În anul 2011, ziua de 1 aprilie a fost declarată prin lege „Ziua națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.
La 1 aprilie 2011, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu Stăreția Mănăstirii Putna, a ridicat pe aleea de intrare în Mănăstirea Putna o troiță de lemn închinată românilor care au murit la Fântâna Albă, realizându‑se astfel un spațiu memoriam.
În ultimii ani, evenimentul tragic de la Fântâna Albă a devenit tot mai cunoscut. Având în vedere dorința din ce în ce mai mare a românilor de a avea un loc unde să poată fi cinstiți acești eroi și faptul că poiana de la Fântâna Albă este greu accesibilă, fiindcă se află dincolo de graniță, în Ucraina, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, spațiul memorial a fost reamenajat ca Portal Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă”.
Ansamblul este sculptat în piatră de Podeni și de Vratza și cuprinde o poartă monumentală, o troiță de piatră, spații pentru depunerea de flori și aprinderea de lumânări, inscripții cu numele satelor de unde au pornit spre România cei uciși la Fântâna Albă și o cișmea, simbol al vieții care izvorăște din jertfa lor. Poarta este locul de trecere.
Troița, crucea este simbolul jertfei. Ea marchează locul jertfei și, așezată înaintea porții, arată că cei uciși atunci au căzut în fața graniței, în fața locului de trecere în România cea iubită.
Numele tuturor celor care au murit în 1941 la Fântâna Albă sunt cunoscute doar de Dumnezeu, la fel ca numelor majorității celor morți în prigoana comunistă. Cu toții au urcat Golgota jertfirii vieții pentru ca poporul român să aibă parte de bucuria învierii.Jertfa lor dă viață și ne înnoiește ca popor, așa cum jertfa lui Hristos ne înnoiește.
Și în Decembrie 1989 se striga în Piața Revoluției „vom muri și vom fi liberi”. Cum poți să mori și să fii liber? Nu altfel decât în Dumnezeu. De aceea, credem că Dumnezeu i‑a rânduit între martirii neamului și i‑a așezat împreună cu sfinții noștri strămoși.
Neuitarea lor și ruga pentru ei sunt datoria noastră sufletească față de cei datorită cărora purtăm cu demnitate numele de români.Îi pomenim și îi vom pomeni, ne rugăm și ne vom ruga, pentru că atunci când vom uita de ei înseamnă că nu mai știm să ne jertfim, că nu mai știm să prețuim pe cei care ne‑au înălțat, ne‑au apropiat de Dumnezeu. Când nu îi vom aminti și nu îi vom pomeni, înseamnă că ne‑am pierdut conștiința cea bună, că nu mai știm să apreciem jertfa, pacea și libertatea.
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește jertfa lor și dă acestui neam gând bun și inimă curată ca să împlinească voia Ta, pentru a se bucura împreună cu sfinții lui în Împărăția cerurilor!Veșnică să le fie pomenirea!
Mulțumim doamnei academician Alexandrina Cernov, care s‑a ostenit și a selectat mărturiile cuprinse în acest volum, și nădăjduim că vor mai urma și alte volume în colecția Destin bucovinean, despre martiriul suferit de românii din nordul Bucovinei în timpul prigoanei comuniste conduse de Uniunea Sovietică”.
Arhimandrit Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna 2 iulie 2018, pomenirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, în Anul Centenar al Marii Uniri.
„Anii 1940–1941, primii ani ai ocupației sovietice, sau cum se scrie în manualele falsificate de istorie – de „eliberare” de sub „ocupație” românească, au însemnat pentru românii din nordul Bucovinei începutul suferințelor: masacre, deportări, foametea artificială din perioada colectivizării și strămutarea populației în locuri cât mai îndepărtate de baștină.
Începând cu anul 1942, ziariștii au început să‑i caute și să înregistreze poveștile cutremurătoare ale oamenilor care, nemaiputând răbda fărădelegile noilor stăpâni, au cerut să li se dea voie să se retragă în România, precum li s‑a dat voie nemților și polonezilor să se întoarcă în țările lor. Nu vom găsi în manualele de istorie nimic despre aceste evenimente, însă ele fac parte din istoria românilor bucovineni și basarabeni.
În proiectul Destin bucovinean, care va fi alcătuit din câteva volume, vor fi incluse materiale de arhivă, articole, mărturii, fragmente culese și publicate în presa vremii – ziare și reviste. Ceea ce nu a fost posibil de cercetat în arhivele secretizate despre victimele represaliilor în primii ani ai perioadei sovietice, s‑a aflat din mărturiile supraviețuitorilor. Astfel, vom încerca să restituim adevărul istoric și în baza materialelor vrednicilor ziariști.
Cartea de față include fragmente despre cele întâmplate la Fântâna Albă, publicate după 1991, anul când, pentru prima dată, au fost comemorate victimele masacrelor de la Fântâna Albă, Lunca și alte localități din nordul Bucovinei. După masacrul de la Fântâna Albă au urmat închisorile, deportările și condamnările la moarte ale celor care erau bănuiți că au participat la marșul către Fântâna Albă.
Nimeni nu cunoaște numărul celor masacrați. Fiecare sursă indică altă cifră. Oficial, cifra este infimă. Astfel, în raportul comandantului pichetului de grăniceri de la 1 aprilie 1941 se spune laconic: „Au fost aplicate măsuri de forță”, iar în raportul adresat de către Nichita Hrușciov lui Stalin despre incidentul de la granița cu România se menționa:„O parte din locuitorii celor mai apropiate sate ale raionului Hliboca a regiunii Cernăuți s‑au îndreptat în centrul raional Hliboca, cerând să fie lăsați să treacă în România. Mulțimea era de vreo mie de oameni, preponderent bărbați. Pe la amiaza zilei de 1 aprilie mulțimea a intrat în Hliboca, s‑a apropiat de clădirea secției raionale a NKVD‑ului, unii purtau cruci, era un steag alb (acesta, potrivit spuselor participanților la marș, simboliza caracterul lui pașnic). Pe una din cruci era lipită o inscripție: «Uitați‑vă, fraților, acestea sunt crucile de care și‑au bătut joc ostașii Armatei Roșii». Nu s‑a constatat ca în mulțime să fie arme. După ce, lângă clădirea secției raionale a NKVD‑ului, li s‑a lămurit despre nelegitimitatea unei asemenea adunări în zona de frontieră și s‑a cerut ca mulțimea să se disperseze, aceasta a dispărut.
Șeful direcției Securității Statului a ordonat să fie arestați agitatorii, ceea ce s‑a și făcut azi. Cu două zile în urmă câteva grupuri de săteni au venit cu revendicări analogice la comitetul executiv raional al raionului de frontieră Storojineț. S‑a clarificat că ei erau îndemnați de chiaburi și gardiști (membri ai organizației fasciste «Garda de fier»). Agitatorii din raionul Storojineț descoperiți au fost arestați.În jurul orei 19 a zilei de 1 aprilie o mulțime de 500–600 de oameni a încercat în raionul Hliboca să treacă în România. Grănicerii au deschis focul asupra lor. În rezultat au fost uciși și răniți circa 50 de oameni, ceilalți au luat‑o la fugă. Peste graniță n‑a trecut nimeni” .
INTRODUCERE
Din aceeași carte, Ghiocei însângerați, cităm nota autorului:„Ziua de 1 aprilie 1941 a fost marcată de tragism pentru sute de familii de bucovineni. Era primăvară, înfrunzeau copacii, iar în pădurea de la Varnița ghioceii au făcut un adevărat covor, răspândind o mireasmă îmbătătoare. Era o frumusețe de rai…O coloană de patru mii de oameni se îndrepta spre graniță. Erau zâmbitori, voioși. Încă puțin și se vor întâlni cu rudele lor, vor vedea cum o duc acolo. Dar nimeni nu‑și închipuia că peste vreo 15–20 de minute vor fugi în disperare, cu țipete prin pădure, strivind florile plăpânde și lăsând pe ele stropi de sânge.Peste o jumătate de oră din covorul de ghiocei n‑a rămas nimic. Doar pe lângă trunchiurile arborilor, sub grămezile de vreascuri, unde n‑a călcat picior de om, s‑au mai păstrat câteva fire.
Au trecut mulți ani de atunci, dar ghioceii înfloresc în continuare, încântând privirea celor care vin aici să omagieze amintirea victimelor masacrului. Fiecare floare de pe potecă este un suflet coborât pe pământ și care se încălzește la soare” .
După 50 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă s‑a fondat Societatea „Golgota”. Aceasta a primit din partea Comitetului Regional de Partid o adeverință din arhiva grănicerilor despre aceea că, la 1 aprilie 1941, „în timpul încercării de a trece nelegal granița au fost ucise 24 de persoane”.
Petru Grior, primul președinte al Societății „Golgota”, directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți, își propune să reconstituie adevărul despre masacrul de la Fântâna Albă și din alte zone în baza datelor găsite în arhivele din Cernăuți, Rădăuți, Suceava, Câmpulung și Botoșani. Rezultatele acestor cercetări de arhivă au fost publicate în cele șase volume intitulate Cartea durerii. Martirii României, la Cernăuți (2011–2016).
Prima constatare a autorului este că în primăvara anului 1941, după masacrele de la Lunca din ianuarie–februarie, au fost lansate zvonuri care au fost primite cu încredere de către români, dornici să plece în România. Petru Grior a constatat că acestea au fost provocări organizate minuțios și cu scopuri bine definite:„Zvonul a fost lansat de către reprezentanții Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne (NKVD) al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste cu scopul de a scoate la iveală atitudinea băștinașilor față de regimul stalinist, instaurat pe meleagurile carpatine.Locuitorii din ținut, care nu cunoșteau rusa și ucraineana, s‑au adresat președinților și secretarilor consiliilor sătești cu rugămintea de a‑i ajuta la scrierea cererilor pentru plecarea în România. Conducătorii localităților românești – înscăunați de puterea sovietică dintre foștii participanți la mișcarea subversivă din ținut în perioada interbelică – îndeplineau, contra sumei de cinci ruble, rugămintea băștinașilor care se săturaseră de «marea fericire» adusă din Kremlin” .Mai întâi, românii din localitățile storojințene „s‑au adunat în orașul Storojineț, înaintând organelor raionale de resort cererile de plecare în Patria‑Mamă.
Autoritățile staliniste au refuzat să primească cererile, clasificând adunarea drept o manifestare antisovietică, oamenii împrăștiindu‑se pe la casele lor. În dimineața zilei de 1 aprilie 1941, peste 1500 de locuitori din satele Pătrăuții de Sus, Cupca, Pătrăuții de Jos și Suceveni, în rândul cărora se aflau bărbați, femei și copii, s‑au adunat în curtea bisericii din Suceveni, cu scopul să pornească spre centrul raional Hliboca pentru a înainta organelor locale ale puterii bolșevice cererile lor. Din lăcașul sfânt al satului sunt scoase trei cruci, la care vor fi atârnate ștergare albe, demonstrând prin aceasta că viitoarea procesiune poartă un caracter pașnic. Apoi, cu toții au îngenuncheat în curtea bisericii și, susținuți de sunetele pline de jale ale clopotelor de aramă, au adresat o fierbinte rugăciune către Domnul, pentru ca El să‑i aibă sub ocrotirea sa” .