Domnul Gheorghe Șoldan, Președintele Consiliului Județean Suceava, își face bine treaba

    0
    53

    Rolul unui președinte de consiliul județean este de a sprijini toate comunitățile, toate localitățile, UAT-urile, pentru a funcționa la o capacitate normală. Este un fel de mediator, un factor de echilibru.

    Cu toții știm că într-un județ, sunt primării conduse de oameni proveniți din nenumărate formațiuni politice, nu neapărat partide parlamentare și din primari independenți, iar dacă un președinte de CJ nu reușește să împartă banii într-un mod echitabil, ci îi sprijină doar pe cei din partidul domniei sale, atunci nu este bine și oamenii suferă.

    Actualul Președinte al Consiliului Județean Suceava, domnul Gheorghe Șoldan, până în prezent a fost un bun factor de echilibru. A sprijinit primarii din județul Suceava și a fost alături de nevoile, de necazurile sucevenilor.

    Domnul Gheorghe Șoldan este tânăr, deci un om cu un viitor deschis, iar dacă rămâne mai departe aproape și de nevoile sucevenilor, a românilor simplii, va avea numai de câștigat în politică.

    Dan Șarpe

    p.s. Poză preluată de pe Facebook

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.