Vara asta ploaia a fost foarte rară. Atât de rară încât câmpurile au crăpat, puteai ușor să-și vâri palma în pământul roditor.
Recoltele de grâu au fost bunicele, dar bietul porumb și biata florea-soarelui nu a avut parte de bogăție. O parte s-au uscat din cauza lipsei apei.
Răurile și-au pierdut din voioșie, iar unele ape, pârâiașe cândva mândre, au dispărut. Din nefericire au plecat și peștii semn că lipsa apei este prezentă peste tot.
La mama acasă fântâna îi oferă mai mult mâl decât apă. Mama și tata sunt tare supărați. Nu mai au apă! Mai la deal de ei, cei cu bani au forat la 40 de metri și au găsit izvorul cel răcoros, dar a secat ceva mai jos, adică la bunii mei părinți.
Pădurea și ea este în suferință. Copacii care prin iunie erau de un verde crud, la jumătatea lui august sunt palizi și tremură din cauza lipsei apei.
”După ploi multe mai scoți ceva recoltă, dar după o secetă profundă totul este ars” îmi sunea un coleg de muncă.
Este final de august, iar cerul parcă vrea să dea de veste că aduce ploaia.
Într-o zi de final de marți, spre seară, au apărut tunetele și fulgerele, iar ușor, ușor răsar și primele picături de apă. Ele se înmulțesc semn că ploaia cea aducătoare de viață se repede peste noi.
Am ieșit afară și cu privirea spre cer mă bucuram de ploaia care îmi mângâia fața și o parte din corp.
În sfârșit, a venit ploaia!
Dan Șarpe