Actualul Prim-Ministru al Republicii Moldova vorbește de rău România, dar iubește banii românilor

    0
    68

    Nu știu cum îl cheamă pe actualul șef de guvern al R.Moldovei și nici nu mă interesează mai ales după ce s-a bucurat că românilor le merge mai greu decât moldovenilor, dar am lecturat că vine la noi într-o vizită, probabil să cerșească niște bani.

    Recent am vizitat Târgu Ocna unde m-am mirat câte mașini din Republica Moldova erau! Dar ce mașini!?! Toate scumpe!

    Am tras cu urechea la o discuție între doi moldoveni care se lăudau cât de bine le merg. Bani primesc de la români, de la Uniunea Europeană și nu trebuie decât să-i cheltuiască. Așa da, viață, mă gândeam!

    După câteva zile citesc declarația actualului Prim-Minstru al Moldovei care grăia că lor le merge bine în raport cu România.

    Dacă nu era România, Republica Moldova nu mai exista! Tot timpul, de peste 33 de ani, moldovenii se scufundau într-o mocirlă economică de nedescris, iar noi românii îi ajutăm. Am pompat, în ei, în clasa politică moldovenească ieftină, în peste trei decenii, miliarde și miliarde de euro, așa de dragul că vorbim aceeași limbă, avem aceleași obiceiuri, avem aceeași istorie, aceeași trecut, dar politicienii moldoveni NICIODATĂ nu au dorit Unirea cu România. Și am înțeles de ce: pot să trăiască foarte bine de pe urma banilor proveniți din România fără să miște un pai.

    Sunt supărat când văd o clasă politică din Republica Moldova, dirijată foarte bine de către domnișoara Maia Sandu, Președintele R.Moldova, care nu vor o Reîntregire a României, ci doar urmăresc beneficiile financiare uriașe. Omul de rând, românul simplu din Moldova, vrea Unirea, dar ce folos că factorii de decizii nu!

    Le amintesc sau mai bine spus, le reamintesc politicienilor din Republica Moldova, că fără România ei nu pot rezista nici măcar jumătate de an!

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.