Această întâmplare a fost o scânteie.
S-a întâmplat în anul 2009 când în pachetul de buletine şi cărţi de identitate a celor decedaţi am descoperit o fotografie mare cât să încapă între filele unui buletin… Ne-a mirat cum de a ajuns şi la noi, la SPCLEP, trecând de filtrul ofiţerului de la starea civilă care a înregistrat decesul… Poate ar fi fost un fapt neînsemnat dacă nu am fi citit textul de pe spatele fotografiei şi nu am fi scăpat o lacrimă la sfârşit… E cel mai profund şi simplu sentiment de iubire care a străpuns timpul şi care ne-a lovit drept în inimă. Am decis ca acesta nu trebuie să se piardă în uitare şi iată că încercăm să scriem despre el. Simplitatea şi puritatea sentimentelor sunt fără echivoc, iar faptul că imaginea consoartei a stat mereu lângă inima lui până în ultima clipă este ceva ce nici cel mai bun scenarist de romane de dragoste nu le-a putut imagina. Şi totuşi gesturile simple ale omului simplu sunt neînchipuit de simple şi… inimaginabil de profunde… Apăscăriţei Florea şi-a ţinut iubita la piept şi dincolo de moarte. Fotografia ei i-a acoperit în permanenţă inima sub protecţia filelor propriului buletin.
Aşa ne-am imaginat noi că s-a întâmplat când i-am descoperit fotografia consoartei (decedate) între filele buletinului său, iar mesajul scris (la nivelul anilor săi de studii) pe spatele fotografiei, e ca un legământ de credință veşnică: „Amintire din partea mea, fost bărbatul tău. Te am pururea în sânul meu, chipul tău cel neuitat. Dumnezeu să te odihnească, în veci să te ierte!”
Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi şi să-i ţină împreună în Rai!
Gabriel Todică