Moș Costache, bărbat la 86 de ani, ședea cuminte pe prispa casei și răsucea o țigară cumpărată de la ucraineni. Trăgea din ea cu bucurie, iar cu ochii măsura cine trece pe drum.
La un moment dat un consătean, de-o vârstă cu moș Costache, tot din Pârteștii de Sus, se apropie de casă cu intenția de a-l salut!
Să trăiești! Ai o țigară și pentru mine, îl întreba prietenul?
Chiar, mai multe Mitică, îi răspunse! Hai, în curte șă mai discutăm, lasă că Georgeta ta te poate aștepta nițel, doar nu vin rușii.
Rușii nu vin, dar vine soarele mai târziu și nu pot aduna grâul.
Prostii! Soarele vine în fiecare zi, iar pentru unii chiar dacă-i soare afară, tot întuneric rămâne.
Adică vrei să spui că sunt proștii? Da! Chiar prea proști, Mitică! Ia țigara și taci!
Băi Mitică, începu discuția moș Costache, pensia noastră nu mai face față scumpirilor. Plătim lumina mai mult decât gramul de aur, iar apa, apa pe care o dă Bunul Dumnezeu, aud că este mai scumpă la noi, decât acolo unde este deșert. Îți dai seamă cât pot să ne fure ăștia?
Bine că nu avem încă război la noi, cum este în Ucraina, îi răspunse Mitică.
Am impresia, îi vorbi moș Costache, că la tine degeaba răsare soarele, că tăt în întuneric ești! La noi nu este război! În Ucraina este un război între frați, dar să ști că o duc mai bine o parte dintre ei. Tătă lumea le dă bani, adevărat că mai și fură din ei, dar tăt mai ajung și prin buzunarele săracilor. Să nu uiți, Mititcă, noi suntem din Bucovina pe care ne-au furat-o rușii și le-au dat-o ucrainenilor drept răsplată că sunt neamuri. Numai proștii vor să priceapă altceva!
Eu nu mai vreau nimic decât liniște, îi spuse Mitică. Știu că unde este război, este sărăcie, foamete, boli, moarte. Vreau, câți ani îmi va da Bunul Dumnezeu, să-i duc în liniște alături de Georgeta mea.
Lasă asta, completă moș Costache, ce face familia ta? Toți sunt bine, răspunse Mitică, am o nepoată, cea mai mică, care a terminat medicina militară și a ajuns la Brașov, îmi este dor de copii și de nepoți. Ah, era să uit, chiar, sunt și străbunic. Elena, fata băiatului meu cel mijlociu, nepoata mea adică, a născut vara asta în Italia și am devenit străbunic.
Trebuie să dai dă băut glumi moș Costache! Ba da, chiar trebuie, dar nu astăzi! Ce părere ai de faptul că nici apă nu mai este în Dunăre, îl întrebă Mitică?
Vorbe, doar nu este prima dată și cred că se potrivește la timpurile pe care le trăim ceea ce îți zic eu acum: apa trece, proștii rămân! Cam așa-i și cu apa scăzută de pe Dunăre! Este normal să scadă dacă este secetă!
Dan Șarpe