Arta dresajului

    0
    170

    Cu 35 de ani în urmă eram deja obişnuiţi cu propaganda… O identificam imediat ca pe o minciună pentru că realitatea era în contrast evident cu mesajul televizat. Trăiam în minciună şi noi înşine făceam parte din ea. Oficial, eram susţinătorii ei. În realitate o contestam. Era precum o spovedanie pentru minciuna ce eram nevoiţi să o certificăm la nivel oficial. Aşa era identificat comunismul. Iar propaganda vestică ştia să se folosească de această realitate pentru a-şi susţine supremaţia. Iar mulţi dintre erstici au crezut în dogma vestică, chiar dacă blocul comunist arăta şi el, la rându-i, realităţile sumbre ale lumii vestice. Noi nu credeam că poate fi adevărat, mai ales că cei ce aveau privilegiul de a umbla dincolo de graniţe, mai aproape de marginile vestice ale Europei, veneau cu impresii exultate, neglijând tarele capitalismului. În ochii lor, şomajul, drogurile, nu existau.

    Schimbarea de macaz impusă de evenimentele lui decembrie 1989 ne-a făcut capitalişti cu acte în regulă, chiar dacă unii nu şi-au dorit-o. Ulterior, asasinatul economic a dus ţara înspre faliment, iar astăzi trăim umilinţa unor oameni deposedaţi de avere, de propria ţară. Totuşi, binecuvântarea divină ne-a făcut să rezistăm şi, poate şi din cauza educaţiei comuniste, românii s-au străduit să redevină proprietari, iar munca în occident i-a întremat din punct de vedere financiar şi, uite aşa, şi-au construit şi case, îmbunătăţindu-şi confortul personal, au încropit şi propriile afaceri. Este ciudat să afli că românii sunt proprii lor proprietari şi să afli că occidentalii stau în chirie. Simţul proprietăţii s-a dezvoltat teribil la români ceea ce pentru occidentali este ca şi inexistent, poate şi din cauza libertaţii de a alege, de a putea migra dintr-un loc în altul în funcţie de statutul de amgajat într-un serviciu, respectiv job.

    Românii se simt legaţi de glie. E un sentiment greu de explicat, iar simţul proprietăţii, de asemenea. Aflăm din statistici că România are cei mai mulţi proprietari. O fi bine, o fi rău? Cert este că pentru unii, treaba asta nu convine, iar deposedarea românilor de avere este obiectivul un nou val de asasinat economic. Dacă îndatorarea ţării prin mecanismul creditelor externe obţinute musai de la Banca Mondială sau F.M.I. a reuşit confiscarea proprietăţilor publice (sau coordonate prin mecanisme publice), iată că proprietatea privată nu a putut fi atinsă. Asta nu înseamnă că nu se duce un război în această direcţie. Şi este suficient să ne gândim la controalele ANAF ce se orientează cu precădere către micii afacerişti autohtoni, – asta dacă privim către lumea afacerilor – dar atacul asupra proprietăţii casnice se duce cu scopul suprimării gospodăriei personale, la început, prin diverse restricţii impuse comercializării acestor produse (legi, norme de igienă etc.), apoi prin pretinsa îmbolnăvire a animalelor (vezi toată pleiada de „epidemii” începând de la gripa aviară, vaca nebună, limba albastră, pestă etc.) toate fiind, în fapt, parte a unui război economic ce a căutat să închidă linia de alimentare cu hrană a românilor din propria producţie.

    Dezamăgitor este că divizia politică a ţării este parte a acestui război şi lucrează direct înspre distrugerea românilor. Recenta „pandemie” i-a scos deja în faţă pe cei ce operează împotriva ţării. Numai cei cu mintea în beznă ori părtaşi la acest război nu pot sau nu vor să-i vadă. E drept că altă divizie, cea mediatică, lucrează în tandem cu ei. Însă românii au o inteligenţă a supravieţuirii. Experienţa ultimilor ani ai comunismului ceauşist, în care oamenii au fost obligaţi să suporte restricţii greu de imaginat astăzi, a format un instinct ce arată calea spre a ieşi din impas, de a găsi hrană, căldură, chiar şi atunci când ele sunt interzise. În plus, românii simt minciuna.

    Cei ce se erijează acum în „Guvern Mondial”, faimosul Forum Economic de la Davos (cine naiba-s ăştia?), dar şi organizaţii ce au primit gir internaţional precum O.N.U., O.M.S., au pornit o luptă directă împotriva populaţiei lumii, considerând că pragul de opt miliarde de oameni este critic pentru binele planetei. Pentru un om obişnuit să asculte de ce se zice la televizor ca fiind etalon de adevăr, este greu să realizeze că este minţit sistematic, chiar şi pentru cei ce au trăit experienţa comunistă. Acum se lucrează cu experţi în manipulare ce îşi dau concursul la deturnarea abilă a adevărului. Trebuie să ai mintea suficient de limpede ca să poţi depista minciuna, să nu răspunzi la impuls, să găndeşti în adâncime, eliminând prin raţionament, premisele false

    Cei ce au asemenea exerciţiu pot pătrunde dincolo de perdeaua de fum construită pe minciună, iar vremurile de azi au dus minciuna până la paroxism încât este greu de crezut că sunt încă oameni care pică în plasa unor astfel de minciuni. Din păcate, cei ce refuză să înţeleagă manipularea crasă la care sunt supuşi vor fi victime. E un război declarat asupra umanităţii. Iar oamenii trebuie să înţeleagă că totul va fi folosit împotriva lor, că se doreşte eliminarea lor. Cei ce s-au erijat în „guvernul mondial” au emis şi un plan care l-au şi făcut public. Se numeşte „Agenda 2030”. Diminuarea populaţiei este principalul deziderat. Controlul ei total este altul. Aşadar, trebuie să aveţi mereu în minte aceasta atunci când vi se oferă o soluţie „trăsnet” pentru „salvarea omenirii”! Nimeni nu vrea să salveze omenirea dacă declară că vrea s-o împuţineze!!! Ce e aşa greu de înţeles?

    Aşadar, soluţiile precum mâncarea alternativă cu gândaci, duşul în doi, purtatul cârpei pe nas, norma de dioxid de carbon per cap de locuitor ş.a. sunt crase inepţii pentru a vă smiti, pentru a lua singuri decizii de autodistrugere. Mascarada COVID19 este un exemplu elocvent şi ar trebui să învăţaţi din asta. Cert este că statele nu mai lucrează pentru protecţia propriilor cetăţeni, ci sunt înregimentate în acest război împotriva omenirii. Din păcate divizia politică, cea media, dar şi structurile de forţă sunt împinse spre uciderea propriului popor. Aş dori ca anticorpii existenţi în aceste structuri să se trezească şi să acţioneze înspre însănătoşire, pentru că altfel, participă la propria distrugere. Nu vor fi iertaţi chiar de către cei care acum le promit bunăstarea şi protecţia. În cele din urmă vor fi şi ei sacrificaţi.

    Dar anticorpi pot deveni toţi cetăţenii. Refuzul aplicării măsurilor inepte de către fiecare în parte va zădărnici genocidul planetar. Nimeni nu-ţi poate impune ceea ce tu refuzi. Şi chiar dacă structurile de forţă vor trece la intimidări, instigate de ierarhii, în cele din urmă vor abandona pentru că ceea ce sunt obligate să facă este împotriva firii, a Adevărului, iar aici se ajunge la o barieră peste care nu se poate trece. Cei ce acceptă, renunţă de bună voie cedându-şi conştiinţa, legătura sufletului cu divinitatea. Sminteala va fi împinsă până acolo încât ni se va cere să capitulăm în faţa minciunii, în perspectiva pierderii lumii materiale, a trupului. Din păcate, pentru mulţi, va dicta instinctul de supravieţuire şi vor cădea în plasa abandonului de Adevăr, ori asta înseamnă renunţarea la înălţarea sufletului. E o decizie pentru care latura spirituală cântăreşte greu numai pentru cei sunt puternic ancoraţi în credinţă, în valorile stipulate în Decalog. Trăim timpurile când cel ce merge la biserică doar pentru a înfăptui un ritual, fără a înţelege mesajul divin, e la fel ca cel necredincios. Puterea credinţei se măsoară în slujirea din tot sufletul a Adevărului, a-L înţelege şi a milita pentru El chiar şi cu preţul martirajului. Câţi din cei ce se declară credincioşi îşi acceptă şi posibilul statut de martir?

    Controlul populaţiei se implementează deja. Mascarada covid a fost un test reuşit. (Sau cel puţin motivant). Urmează alte restricţii tocmai pentru a împinge controlul pe mai departe. Însă acestea sunt chestiuni de natură „oficială”, implementabile prin structurile de stat. Dar există deja trucuri de implementare a controlului prin manipulare subtilă prin iluzia confortului. Nu cred că nu aţi sesizat deja că sunteţi impinşi spre digitalizare. Nu cred că nu aţi fost puşi deja în situaţia de a vă ridica banii de salariu de pe card bancar, să vă achitaţi facturile prin intermediul internetului, să participaţi din ce în ce mai mult la achiziţii de mărfuri din mediul on-line, să vi se propună diverse aplicaţii pentru plata în diverse magazine, toate cu scopul declarat de a primi facilităţi. Eu îmi aduc aminte că şi României i s-a propus după „revoluţie” diverse facilităţi ce, în final, s-au dovedit a fi pârghiile asasinatului economic. Aşadar, încercaţi să vă asumaţi că sunteţi în faza în care sunteţi momiţi. După ce o veţi înghiţi, veţi fi deja în cârligul lor! Va veni şi momentul când vă veţi zbate să scăpaţi.

    Un alt grad al înregimentării în controlul digital este împingerea sistemului şcolar înspre cultivarea digitalizării. Aşa-zisele table smart, apoi lecţiile on-line dictate de „pandemie”, implicarea elevilor într-o lume digitală pe aşa-zisele site-uri de socializare, impunerea tacită a catalogului digital şi forţarea cadrelor didactice de a alege calea digitală şi a digitalizărtii pentru educarea elevilor este, pentru mine, certitudinea impunerii controlului global. Unora li se va părea normal. Eu cred că e un furt abil de libertate. Nu vreau să am dreptate, dar mă tem că am! Şi îmi pare nespus de rău că cei de la catedră acceptă, fără a vedea consecinţele pe termen lung.

    Dar manipularea abilă se petrece de ceva vreme şi prin magazine. Sunt siderat când văd, în special tinerii, care preferă casele cu autotaxare. Dincolo de stupizenia de a deveni şi cumpărător şi casier-taxator, preluând practic atribuţiunile fireşti ale vânzătorului de a-ţi evalua marfa, devii şi subminator al unei vieţi fireşti pe piaţa muncii. Recunosc că mă siderează aerul de superiotate al celor ce se autoîncasează considerându-se evoluaţi, smart-ţi dispreţuindu-i pe ceilalţi „fraieri” ce stau la rând la casele clasice, dar totodată sunt convins că lor le este foarte greu de explicat implicaţiile economice de nivel macro ce îl şi afectează în mod indirect. Sunt convins că el nu va înţelege că acţiunea sa face ca angajatorul să renunţe la câţiva salariaţi specializaţi în munca de la casa de marcat. „Ce mare lucru?”, ar răspunde. Iar pentru cine nu înţelege că de pe urma unui angajat se strâng şi câteva fonduri în conturile de ajutor social, pecum cel de şomaj şi asigurări de sănătate la bugetul de stat, adică care se vor întoarce în servicii către populaţie şi, pe cale de consecinţă, la un moment dat, va fi şi el beneficiar. Dincolo de faptul că salariatul astfel substituit ar fi avut din ce-şi asigura traiul zilnic, nefiind obligat să fie asistat social, şomer, adică un consumator de fonduri bugetare pe care şi el, autotaxatorul, trebuie să le suporte, din gestul lui, cel mai câştigat este patronul, proprietarul magazinului ce-şi va creşte astfel profitul, profit pe care are grijă să-l transfere înspre firma mamă astfel încât Statul Român să nu vadă nimic. Cine poate să înţeleagă că prin autotaxare îşi taie în cele din urmă craca de sub picioare, ar înţelege că gestul de a plăti cu numerar la o casă cu personal salariat este un gest firesc spre ţinerea în frâu a evaziunii fiscale instituţionalizate de sistemul globalist şi în a asigura un loc de muncă unui confrate, a unui român. Iată că patriotismul se poate contoriza şi în astfel de termeni, iar lupta împotriva ipocriziei internaţionale, a globalismului, a diminuării populaţiei planetei şi a schimbării climatice internaţional clamate se face printr-un simplu gest al respectului pentru cel apropiat (a iubirii aproapelui) oferindu-i dreptul la viaţă prin asigurarea unui loc de muncă. E o primă cheie înspre zădărnicirea intenţiilor globalismului. Cine va înţelege că este un pion important în această luptă, va decide acţiuni nu numai în favoarea lor, egoistă, ci în favoarea aproapelui său, sfidând digitalizarea.

    În cele din urmă, în acest război suntem pe cont propriu, dar lupta poate fi câştigată numai prin iubirea aproapelui, pe respectul celuia de lângă tine. Din păcate, de 35 de ani încoace suntem învăţaţi să fim egoişti, afurisiţi. Nu e calea spre izbândă! Trebuie să ne transformăm în modul de gândire şi să devenim adevăraţi creştini! În definitiv, dacă acestea sunt vremurile Apocalipsei, atunci Hristos e calea! Ce înseamnă această? Iubiţi pe cel de lângă voi cu tot cugetul vostru, din toată fiinţa voastră şi din toată inima şi veţi izbândi!

    Gabiel Todică

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.