( din serialul ,,Citiți, oameni buni, citiți!”- episodul 12)
Creația științifico-tehnică românească este strâns legată de unificarea formațiunilor românești de la sud și est de Carpați, constituindu-se statele feudale Țara Românească și Moldova, în secolul al XIV-lea, și se manifestă printr-o tehnică anonimă cu progrese însemnate.
În minerit, apare vagonetul de lemn pe șine de lemn, contribuind la ușurarea scoaterii minereului la suprafață dar și la creșterea cantităților extrase. Este unul din primele vehicule pe șine cunoscute în istoria transporturilor. Întâietatea lui este recunoscută în Germania și la Oxford, care publică imaginea vagonetului. Utilizarea foarte timpurie a explozivilor în lucrările miniere, este un alt progres tehnic important. Acest lucru s-a produs la români în sec. al XIV-lea, pe când în alte țări explozibilii au început a fi utilizați în sec. al XVI-lea.
Realizările timpurii ale hidrotehnicii își au obârșia tot în Dacia, respectiv în Țara Românească, unde din vremea domnitorului Mirccea cel Bătrân
( 1386-1418), datează iazul – o mare acumulare de apă, având lungimea de 15 km și adâncimi între 3-8 metri. În Moldova, pe vremea lui Ștefan cel Mare, s-a realizat o deviere de amploare a apelor Siretului, în scopuri strategice. Din aceleași perioade datează morile de apă românești, unele chiar cu câte șase roți, destinate măcinării cerealelor, zdrobirii minereurilor, punerii în mișcare a ferăstraielor de tăiat lemne. Dar invenția populară românească care a revoluționat domeniul, a fost moara cu roata având axul vertical și palete scobite în formă de căuș, așa numita ,,moara cu făcaie”. Ca principiu tehnic, aceasta stă la baza viitoarelor turbine, cu numeroasele lor aplicații.
Alt exemplu de creație tehnică anonimă este cel din tehnologia chimică empirică. Coloranții folosiți la pictarea frescelor exterioare ale bisericilor medievale din Bucovina și nordul Moldovei, fac din acestea opere de artă excepționale, prin durabilitatea și splendoarea unică a culorilor folosite, superioare chiar celor mai celebre fresce italiene. Celebrul ,,albastru de Voroneț” ca și alte vopsele au rămas secretele zugravilor de biserici din acele vremuri – pictori-țărani români, cu har și cunoștințe de ,,chimie” deosebite.
O culme a tehnicii populare este construcția bisericilor înalte din lemn, fără nici un cui de fier, cu bolți semicilindrice din panouri curbe și chiar cupole cu nervuri. Frapează sistemele ingenioase de îmbinare ale lemnului, care au permis acestor biserici, cu toată greutatea lor considerabilă, să reziste la vânturi puternice și la alunecări de teren.
Secolul al XV- lea marchează ieșirea din anonimat. Apar primii creatori identificați, prin ,,semne de meșter” imprimate pe diversele lucrări realizate.
-românul ORBAN, construiește tunuri de mare calibru, care au contribuit decisiv la căderea Constantinopolului în 1453, marcând începuturile artileriei grele.
-episcopul de Oradea, IOAN VITEZ, este creatorul primului observator astronomic de pe teritoriul României.
-la Sibiu, pirotehnicianul sas CONRAD HAAS, a conceput o rachetă cu două și trei trepte de aprindere, dotată cu mecanisme de ghidare și aripioare de stabilizare în formă de delta, ce folosea drept combustibil pulberi și alcool.
-studii asupra organismului uman, cu schițe anatomice foarte precise, realizează călugărul TEODOSIE, de la mănăstirea Neamț.
-în secolul al XVIII-lea, în cadrul academiilor domnești de la Iași și București, se remarcă Nicolae Chiriac-Cercel, ca matematician, fizician și filozof, care a făcut cunoscute la noi principiile mecanicii newtoniene.
-după inventarea tiparului, românii construiesc tipografii: diaconul CORESI, ANTIM IVIREANUL, tipăresc cărți în mai multe limbi: slavonă, arabă, greacă. Impulsionarea tipăririi de cărți este dată de înființarea la Brașov a celei dintâi fabrici de hârtie din sud-estul Europei.
-în minerit meșterul lemnar Munteanu-Urs inventează un dispozitiv de zdrobit minereul, precum și o mașină de spălat minereuri, introdusă pe scară largă în exploatări.
-alte nume cu realizări deosebite: IOAN MOLNAR-PIUARIU, cărturar polivalent: medic, apicultor dar și inventator în tehnică, înființând o țesătorie mecanică; GHEORGHE ȘINCAI- cărturar iluminist, istoric; spătarul NICOLAE MILESCU- geograf, matematician, explorator al Siberiei și călător în China, elaborând lucrări cartografice, etnografice și descriptive în cercetarea Asiei, și autorul primei cărți de aritmetică scrisă de un român; stolnicul CONSTANTIN CANTACUZINO- istoric, diplomat și geograf-întocmește harta Munteniei pe care o tipărește în 1700; DIMITRIE CANTEMIR- erudit de factură enciclopedică, domn al Moldovei, lucrarea de căpetenie este ,,Descriptio Moldavae”- prima monografie geografică românească; a elaborat și cea mai veche lucrare românească de chimie în 1701.
În paralel cu această activitate ștințifico-tehnică cu autori cunoscuți, poporul roman dezvoltă o veritabilă știință populară, însoțită de o tehnică meșteșugărească de proporții.
În domeniul sănătății, românii, de la sate îndeosebi, identifică peste 3.000 de plante medicinale pe care le folosesc în numeroase tratamente de mare eficiență, ca de ex. Reumatismul era combătut prin ungeri cu nămol, rănile sângerânde erau vindecate cu un praf fin obținut din măcinarea cojilor de ouă…
În domeniul chimiei, țăranii români se pricepeau să prepare peste 230 de coloranți de origine vegetală, animală și minerală, unele rămase până în zilele noastre pe icoane, fresce de biserici. Aveau de asemenea cunoștințe de meteorologie – semne de schimbare a vremii, de măsurare a timpului după poziția unor stele, ca de ex steaua ,,Deșteptătorul”, precum și un sistem propriu de măsuri și greutăți, pentru a se evita măsurile false, viclene, combătute prin lege.
În ce privește creația meșteșugărească, rețin atenția construcția de căruțe, construcția de case, cojocăria, lemnăria, cizmăria, capcanele de vânătoare. În târguri și orașe, meșteșugurile sunt prezente cu ramuri specifice: prelucrarea metalelor și aurăria, argintăria, fabricarea lumânărilor, prelucrarea pieilor, producția textilă și alimentară. Remarcabilă este construcția cetăților de mari proporții, cu rol de apărare și sediu domnesc; ca ex., cetățile construite de Ștefan cel Mare – la o singură cetate se lucra cu 800 de meșteri zidari și 17.000 de lucrători, folosindu-se blocuri masive de piatră, zidite cu lianți de rezistență foarte ridicată, încât cetățile rezistau secole de-a rândul tuturor asediilor, cetatea Sucevei fiind o mărturie vie. (va urma)
Ing. Constantin Hlușneac