Atracţie fatală

    0
    258

    Am ales s-o îndrăgesc

    De la prima întâlnire,

    Are-n ea un stil regesc

    Şi un luciu în privire.

    Chiar atunci când am văzut

    Linia-i caldă de felină

    În genunchi am şi căzut

    Să o mângâi pe „botină”

    M-a atras parfumul ei

    De când pielea-i am atins-o

    Are-n ea cam tot ce vrei

    Şi în braţe am cuprins-o!…

    Am primit-o-n viaţa mea

    Ş-am crezut că o s-o umple,

    Şi constat c-a fost aşa,

    De îmi dă zvâcniri în tâmple!…

    Stilul ei aristocrat

    M-a împins spre epatare,

    Am ieşit de ne-am plimbat

    Doar pe străzi cu felinare.

    Lumea toată ne privea

    Cum mergeam noi împreună

    Tenul ei de catifea

    Ne purta în lumea bună.

    Când acasă ajungeam

    Obosit ori fără stare,

    Îmi zâmbea clipind prin geam,

    Îndemnând către culcare…

    Ale noastre alintări

    Din ieşirile nocturne

    Se lăsau cu frământări

    În sumarele diurne.

    Tot privind la viaţa noastră

    Şi la ce o se-ntâmple

    Am rămas pe lângă casă

    Să n-avem dureri de tâmple.

    Îi privesc azi din balcon

    Forma-i fină de felină…

    Doar că-n bord şi-n lonjeron

    I-a ieşit ceva rugină!…

    * * *

    Ce priviţi contrariaţi

    Către faţa mea senină?…

    Chiar mă mir că nu ştiaţi,

    Că e vorba de-o maşină!…

    02.11.2016                                                          Gabriel Todică

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.