Trebuie să mă laud că am fost contemporan cu Istoria Postdecembristă a României.
Am prins, am participat la cele mai frumoase momente ale Ei, am trăit ceva unic, ceva înălțător.
Am văzut ce înseamnă puterea tinerilor, puterea libertății, dar mai ales unitatea poporului român.
Am văzut unicitatea de la Piața Universității, sinceritatea primului-președinte democrat al României, domnul Emil Constantinescu, i-am cunsocut pe Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu, Constantin Ticu Dumitrescu, Ion Rațiu, Bunul Dumnezeu să-I odihească în pace, am trăit momentul unic al reîntorcerii în țară, la Putna, a M.S. Regele Mihai I al României, la invitația lui I.P.S Pimen, al revederii documentelor semi-arse ale securității de la Berevoiești, mineriadele, intrarea CDR-ului la putere, ascensiunea politică a fraților Orban, a lui Antonescu, înfrângetrea dureroasă a lui Adrian Năstase din 2004, furtul uriaș de la alegerile prezidențiale din 2009, iar lista este deschisă. Am trăit bucurii imense, am participat la victorii imposibile, dar mai ales am cunoscut oameni unici, superbi, pe care astăzi România nu-i mai are și nici nu sunt de găsit.
Sunt convins că mulți dintre D-voastră ați simțit bucuria învierii noastre, a românilor, după Revoluția din Decembrie 1989.
Anul 1990 începe sub presiunea străzii, după preluarea puterii în România de către eșantioanele 2, 3 ale Partidului Comunist Român, coordonați de către foștii tovarăși Ion Iliescu și cel Fără de Gât, cum era poreclit Petre Roman, fiul unui comunist evreu, mult mai periculos și mai pervers decât Iliescu.
Majoritatea populației din România nu mai dorea să aibă de a face cu vechile structuri comunisto-securiste și cereau în mod repetat să se aplice Punctul 8 de la Timișoara, adică fără comuniști, fără securiști la conducerea țării (dacă se punea în practică așa ceva tovarășii Ion Iliescu, Petre Roman, Gelul Voican Voiculescu, nu mai prindeau funcții importante de conducere și altfel arăta România, mai ales fără distrugătorul economiei românești, tov.Petre Roman).
Cel mai important eveniment al anului 1990 izbucnește pe 22 aprilie în Piața Universității. Atunci frumoșii studenți coordonați de domnul Marian Munteanu se baricadează timp de 3 luni în Piața Universității pentru libertate, pentru o țară lipsită de comuniști, securiști sau alte combinații mortale ale acestora. Așa a apărut mișcarea Golaniada (”Golan post-mortem”, cântec interpretat de Cristian Pațurcă).
Seară de seară, timp de 3 luni, s-au adunat sute de mii de români pentru a scandaliza ”Jos comunismul”, ”Libertate”. La balconul Universității s-au perindat numeroși vorbitori anticomuniști, care-și doreau o țară ca afară.
Doamne, îmi aduc aminte de frumoasele cântece ale lui Pațurcă, Dr.Barbi, Bunul Dumnezeu să-I odihneacă în pace! cum erau fredonate de sute de mii de români în Piața Universității, Zona Zero, Zona Fără Comuniști. Și acum îmi dau lacrimile de emoții! (”Imnul Golanilor”, ”Jos comunismul”, ”Nu plecăm acasă”, ”Măi animalule”, cântece ce au sunat în Piața Universității).
Piața Universității a fost una din cele mai mari mișcări de stradă ale societății civile din toată Istoria României, iar din punctul meu de vedere printre primele 10 din toată Istoria Europei, ca și reprezentanță, ca și importanță. Nimeni, dar nimeni, după 34 de ani nu a mai reușit o asemenea performață.
”Imnul Golanilor
A fost o dată ca-n povești
A fost în România,
O gașcă mare de ”golani”,
Ce-au alungat scalvia.
Noi nu ne-am confundat nicicând
Cu ”oamenii de bine”
Numiți și neocomuniști
Și fără de rușine…………”
Dan Șarpe
p.s. poză preluată din adevărul.ro