Aurora Liturgică

    0
    814
      Ne pândim
    Îndărătul ochilor
    Nu întâmplător
    Ai dispărut din cuvinte
    Fiecare locuim
    Trupul celuilalt
    Alb arzând de singurătate
    Frumusețea Ta
    Pune ochiul pe Rană
    Nesfârșită coloană a Văzului
    Ploaie și Muzică
    Ne tulbură Privirea
    În purpura Umbrei
    Strigătul

    ***

    Întrupat
    Duhul plutește pe ape
    Aripă de cer
    În adâncuri
    Mi-e dor
    La ce gândești
    Într-al meu Trup
    Adânc Nevăzut
    Răstignirea mea
    Nu Te-a cunoscut
    Mâinile Tale
    Inel în jurul aerului
    Ochiul din ochi
    În purpura umbrei
    Aurora

    ***

    Absent
    Te privesc Crucifix
    Zugrăvind un peisaj
    Ploaie și pietre
    De-a lungul apelor
    Uneori Te ating
    Mirare a mirării
    Ochiul din ochi
    În toate cuvintele
    Smerit
    Trupul meu arde
    Privind la ceruri
    Vioră mâinilor Tale
    Vedere prelungă
    Aurora

    ***

    Te aud
    La mine-n Trup
    De Tineri ce suntem
    Liturgică cântare
    Din lăuntrul
    Izvorăsc apele
    Albe păsări
    Înger întrupat
    Fără de sfărșit
    Mi-e Aurora
    De vedere înconjurat
    Mă trezesc
    Torță aprinsă
    Văz –
    Duh

    ***

    Cineva ar putea
    Să-mi fure Vederea
    Vovidenie
    Gesturile Tale
    Înnoptând
    Mă recunosc
    În preajma depărtărilor
    Cuvintelor
    Mă spovedesc
    Murmurând un Cântec
    Rează-mi capul de Liră
    Privind-o în ochi
    În puritate
    Veșnică Aurora

    ***

    Te mint
    Cu mâna întinsă
    Risipind ploile
    Lovindu-mă de noapte
    Fără de chip
    Mărturisind
    Eternul Tău trup
    De vedere înconjurat
    Aripă de ochi
    Răsăritul

    ***

    Mi-ai întins o mână
    Să mă doară
    Cântec de dimineață
    Smerindu-mă
    Te rănesc
    Cu glasul meu
    Pe ape umblător
    În ritmul ploilor
    Înroșită de șoapte
    A mea gură
    Strigând

    ***

    Privește-mi mâinile
    De semne mărturisind
    Aripă ascuțită
    Ninsoarea
    Cu tâmplele ninse
    Vedere prelungă
    Aurora
    În acorduri
    Sângerează lumina
    Grele de ploaie
    Mi-s ochii
    Liturgică vedere
    Potirul
    Vecernie
    Mâinile Tale
    Gândul meu
    Aurora

    ***

    Bat clopotele
    Ochii să-Ți sărut
    Timp răsucit
    Ascuțite aripi
    Cuvintele
    Ninge sculptural
    Penumbră de rug
    Șoapte veghez
    Viscolit Nevăzut
    Gândul
    Ochi întru ochi
    Înger ascuns
    Arcuite gânduri
    Depărtările
    De moarte mă privesc
    Fericit de nins
    În preajma ochilor
    Aurora

    ***

    Visul
    Mă mușcă de ochi
    Cerul ninge sărut
    Rătăcire întru cuvânt
    Tainile
    Mă ispitește o Taină
    Cu mâinile împreunate
    Depărtările
    Îngenuncheată rugăciune
    Mă despoi de Trup
    Gura mea rotunjing
    Aripa Ta tremurândă
    De ploaie
    Ochii îți văd
    Viscolit Te trăiesc
    Însemn Epitaf
    Întrupat cuvânt
    Aurora
    Întru întâmpinare
    Veghez
    Cer Nevăzut
    Hirotonit
    Gândului gând

    ***

    Te-ai furișat în gândul meu
    Ceas de noapte
    De nesomn
    Urme de singurătate
    Îți răsfoiesc visele
    De flăcări cuvintele
    Golgotă să Te urmez
    Lirugică Aurora

    ***

    Te-ai rânduit Trup
    Ceas de litanie
    Cuvintelor mă risipesc
    Colind
    Te trăiesc
    Chip nevăzut
    Omăt
    Mă dor necuvintele
    Pace ochilor Tăi
    Aripi în rugăciune
    Se risipesc Nevăzutele
    De foc sărutul
    Aurora

    ***

    Trup în tăcere
    Călător apelor
    Viscol de ochi
    Mărturisesc cuvinte
    Mâinile Tale
    Întunericul
    Semne de aer
    Psaltirul
    Crucifix
    Îți citesc visele
    Adieri de aripi
    Gura Ta
    Mă dorește
    Hirotonit
    Rădăcină cuvintelor

    ***

    Însetat de tăcere
    Duhul meu plutește pe ape
    Aripă de cer în adâncuri
    Purpura Umbrei
    Potirul
    De singurătate
    Auzită-i Cântarea
    Albi Ți-s ochii
    Alteță
    Aripă de cer
    Înserarea
    Cu pleoape mă acopăr
    Ploaie și pietre
    Strigătul

    ***

    Fă-mi un semn
    Să Te recunosc
    Ceas de noapte
    Ochi de veghe
    Potir
    Flăcări se risipesc
    Cuvintele
    Gândul meu se roagă
    Ochi în ochi
    Aurora

    ***

    Te privesc crucifix
    Tuturor melozilor
    Înger ispitit
    Gândul meu se roagă
    Zugrăvind Chipuri
    Pietre și ploi
    Înserând depărtările
    Cu aripa Te ating
    Părăsind trupul
    În jos privind
    Ochii spre cer
    Vederii mă ascund
    Cu mâinile în mâini
    Tainile ispitesc
    Cer nevăzut
    Gândul

    ***

    Uneori Te ocolesc
    Să Te privesc limpede
    Nu știu unde Te găsesc
    Oriunde mă aflu
    Îmi place vocea Ta
    Murind ne-am cunoscut
    Moartea lipsind
    În noaptea nunții
    Îmbracă-mă-n cămașa nopților Tale
    Trupul meu
    Te arată cu degetul
    Rănit în lumină
    Visul
    Ciudat e să fii nemuritor
    Când moartea
    Te poftește la masă
    Trupul meu e un clopot
    Ce-ți înserează ochii
    Prinvindu-Te a muri
    Pentru întotdeauna tăcut
    Din întâmplare
    Nimeresc în viața Ta
    Îngerul luând forma ochilor Tăi
    Încetul cu încetul
    Mă devoră un chip
    A mea mână
    În preajma ispitelor
    În ritmul tobelor Te privesc
    Cu mâinile ace de ceasornic
    Pictez un tablou
    Ce-ți acoperă chipul
    Privește-mi trupul
    Fericirea Te aseamănă
    Rană pentru mandolină
    Acolo unde Te întâlnesc
    E-o Dimineață
    Ce strălucește seara
    Mă tulbură chipul Tău
    Rupt de cuvinte
    Din aripa Ta
    De izvoare ascunse
    Aurora

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.