Austria, un stat care își vede de interes, iar politicienii români tot proști au rămas

    0
    168

    Cu ceva timp în urmă, liderul verzilor din Austria, care este și vicecancelar, spunea cu subiect plus predicat că ne susține necondiționat pentru intrarea în Schengen.

    Din nefericire, șeful guvernului austriac nu-i de aceiași părere, iar noi, românii, avem șanse mici de a ne vedea în Spațiul Schengen.

    Toată lumea cunoaște faptul că actualul stat Austria provine din trupul Imperiului Austro-Ungar, iar apucăturile de stăpâni, de conducători, de dictatori ale liderilor austrieci, încă nu au dispărut.

    Austriei i-a plăcut când a pus mâna pe petrolul, gazele, pădurile, apele, aerul, soarele românilor. Râgâiau de belșugul găsit la noi și de prostia plus corupția politică din țara noastră, iar când ai nițeluș nevoie de un sprijin din partea lor, hopa vorbitorul de limbă germană ne întoarce spatele.

    Politicienii români sunt vinovați de reacția neașteptată a Austriei.

    Dacă domnul Iohannis, Președinte României, ar avea sânge în instalație, ar plesni puternic economic multinaționalele austriece. Un pic de naționalizare nu ar strica. Închidem transferul miliardelor de euro către Austria. Pa gaze, pa pădure, mumu petrol, doar poporul român este suveran și poate decide acest lucru!

    Austria își vede de interes, ne umilește mai departe, ne fură bine de tot, iar conducătorii noștrii au devenit, de mult timp, cârpe de șters pe jos, uitând cu totul de demnitate, patriotism și interes național.

    Chiar dacă anii au trecut, știința a evoluat, în politica românească proștii au rămas pe poziție.

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.