Avem un declin la prezenta clasă politică europeană

    0
    49

    Partidele politice din Europa au ca doctrină, din nefericire, nu cea creștin-democrată, liberală ori ecologistă sau social-democrată, conservatoare, ci doar pro Putin și anti Putin.

    Politica din Europa, din punctul meu de vedere, a involuat mult de tot. Lipsa unor lideri care să ducă un discurs sau un program politic dincolo de cuvintele Putin – Rusia, mă face să cred că prostia și lipsa unei culturi politice au dus la un declin surprinzător de mare la actuala clasă politică. Iar acest aspect se întâmplă de mai bine de 10 ani de zile.

    Recent am auzit un discurs al europarlamentarului liberal Siegfried Mureșan de toată jena. Sună cam așa: ”Republica Moldova cu fonduri europene și-a renovat multe școli, multe grădinițe, două spitale și multe drumuri”. Dacă un politician cu experinența domnului Mureșan vorbește atât de primitiv, atunci s-a dus la vale de tot calitatea omului politic din România și din Parlamentul European. L-am mai văzut pe un alt politician (ce-i drept, unul minuscul), dar de data asta din Parlamentul României respectiv, domnul Iulian Bulai, care a condus misiunea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru monitorizarea alegerilor parlamentare recente din Georgia. Dumnealui ne explica că alegerile din Georgia au fost măsluite de către ruși și trebuiesc anulate. Erau doar vorbe goale fără o dovadă reală.

    Diminuarea inteligenței omului politic din Europa ne va duce pe drumuri greșite, de obicei către o viață grea și costisitoare.

    Dacă te înconjori de proști, îți merge rău! Această expresie se pretează foarte bine și atunci când ai parte de lideri politici de slabă calitate sau coordonați de anumite interese opuse bunăstării.

    Destrăbălarea actualei clasei politice din Europa trebuie să se termine repede, iar profesionalismul să-și intre în drepturi. Nu de alta, dar vom ajunge iarăși de unde am plecat acum 35 de ani în urmă. Și anume la o viață dură, cu restricții, la o colectivizare a minții umane, un fel de ”stupid people” modern, conectat doar la telefon, calculator sau tabletă.

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.