În Ucraina vezi din ce în ce mai multe ruine.
În Ucraina vezi din ce în ce mai multe suflete tinere fugărite de către niște politicieni nebuni de putere și dornici de moarte. Cât de curând, Ucraina va deveni un stat bătrân, cu multi tineri morți pentru o cauză neștiută de ei. Păcat că iubirea nu se mai poate așeza în brațele unui soldat de 27 de ani. După aceștia aleargă o durere de mamă, lacrimi ale iubitelor și plânsetele unor copilași care poate nu-și vor vedea niciodată tații.
În Ucraina, vezi din ce în ce mai mulți părinți unde în disperarea lor încearcă să-și apere tinerii de moarte.
În Ucraina, vezi din ce în ce mai multe sate goale de veselie, biserici închise sau transformate în închisori pentru niște suflete nevinovate, înrăite doar de viclenia unor cadre politice pline de avuții.
În Ucraina viața se stinge încet, iar minciuna și hoția tronează pe loc de ministru, președinte sau alte funcții importante.
Ucraina, are șansa de a fi măturată și de un război civil. Sunt părinți care-și sună copiii plecați pe front, iar nimeni nu le mai răspunde sau poate un funcționar sătul de bine le răcnește „este secret unde-i băiatul tău, dar stai liniștită că este bine”. Biata măicuță, nu a mai primit nicio o veste de la al ei flăcău de aproape un an, iar statul îi spune că totul este bine.
Bine pentru cine?
Dan Șarpe