România, din nefericire, are o categorie de politicieni expirați sau ne extirpați care încă ne tot dau sfaturi cum ar trebui să arate binele la care visăm cu toții, iar dacă îi contrazici ajungi dușmanul de moarte a „democrației europene ” și bineînțeles „putinist”.
Un asemenea exemplu de om politic trecut prin toate funcțiile, un semi occidental nociv României, este domnul Mihai Răzvan Ungureanu – MRU.
Orice ai zice sau orice părere ai despre vechea activitatea a domnului MRU, niciodată nu poate fi în contradictoriu cu zicerile sau faptele fostului Prim-ministrul al României. Ferească Bunul Dumnezeu! Imediat ești pus la zid și mitraliat cu vorbe mai puțin domestice.
Broasca dinozaur din politica românească este un specimen pe cale de dispariție în Europa, dar la noi, la români, este prezent peste tot.
Îl identifici foarte repede. Face salturi rapide în zona avansării, dar are o gândire de supus, venită dintr-o perioadă apusă, adică din vremea de când eram considerații un fel de sclavi ai unui alt stat sau imperiu.
Domnul MRU este un exemplu de broască dinozaur din politica românească. La fel și domnul Crin Antonescu!
Dan Șarpe