Ion Cozmei, o stea a Bucovinei
Viața și opera (I)
Despre regretatul poet sucevean, Ion Cozmei, s-a scris nenumărate rânduri, pomenindu-i activitatea atât prieteni cât și înțelegători de litere, dar nimeni nu a adunat într-o carte istoria lui Ion Cozmei.
Ca să reușești acest lucru ai nevoie de pricepere fără de margini, de cercetare necontenită și binențeles de un talent în ale scrisului.
Aceste trei calități s-au întrunit într-un singur nume intitulat Constantin Hlușneac.
În câteva numere din ”Informația suceveană” voi prezenta un segment din măiestria domnului Constantin Hlușneac legat de viața și opera poetului sucevean, Ion Cozmei.
Dan Șarpe
Am denumit capitolul I (n.r.Strigătul mamei) cu însăşi sintagma poetului, înserată într-un poem de doar 8 versuri albe, intitulat AUTOBIOGRAFIE, poem cu care debutează prima plachetă de versuri ,, SUBIECT PENTRU O NUVELĂ”, apărută în 1985 , la editura ,,Junimea” din Iaşi:
La naşterea mea / strigătul mamei / despletind întunericul / şi colindând satul / până la insomnie:
,,Ioaneee! / în grădina noastră / au înflorit cireşii!”
Născut la 11 martie 1951 în satul Călineşti Cuparencu, cu oameni vorbitori de limbă ucraineană, Ion Cozmei surprinde momentul venirii sale pe lume, în versuri uşor memorabile, dar care punctează elementele principale ale acestei veniri: bucuria mamei ( Ion a fost primul copil al lui Mitrofan şi Ileana Cozmei) şi pomul din grădina părintească – cireşul, pe care l-a iubit întreaga viaţă, fiindu-i motiv de inspiraţie în mai multe din creaţiile sale. Şi aceasta, în ciuda faptului, că cireşul cu pricina, din motive neânţelese niciodată, a fost tăiat de bunic, când Ion era doar un copil. Imaginea cireşului s-a păstrat însă vie în mintea copilului, care, peste ani, avea ceva de spus în literatura română.
Ion era cel mai mare din cei trei copii ai familiei Cozmei. Lui i-a urmat fratele Vasile, care a murit de tânăr, şi la o distanţă în timp de 18 ani, fratele Mugur, în prezent om de afaceri în oraşul Suceava.
În satul natal, Ion Cozmei a petrecut primii şi cei mai frumoşi ani ai copilăriei. Aici a urmat 7 din cele 8 clase primare. Cine îşi poate aminti mai bine decât mama, care trăieşte încă în satul Călineşti Cuparencu, având o vârstă venerabilă: ,,Ion era un copil potrivit de statură, nu prea vânjos dar frumuşel, frumuseţe de care s-a bucurat toată viaţa, fiind o atracţie pentru fete. El le vedea, le admira şi, uneori, câte una îi atrăgea atenţia, în anii aceia ai copilăriei.
Se juca ca toţi copiii, dar avea şi momente când se retrăgea într-o lume a lui. Venea acasă, gânditor, pe drumul străjuit de plopi, din pădurea aflată nu departe de casa noastră”.
Noi, citindu-i versurile, inspirate din cea mai frumoasă perioadă a vieţii – a copilăriei, mai putem face multe completări: îl mişca lanul de grâu cu strigătul ciocârliei, despicând lumina; seara privea cerul printre frunzele de nuc, în timp ce râul clipocea cu sălciile de pe mal, dormitând.
Din această perioadă, poetul păstrează imagini vii, redate în primele poeme: casa părinţilor cu poartă de stejar, cireşul din grădină, cântatul cocoşilor, grajdul cu un cal având coama deasă. Perindarea anotimpurilor, fiecare cu farmecul lui de netăgăduit, îşi lasă amprenta în imaginaţia copilului Ion, luând forma unor metafore unice, specifice minţilor care văd lumea altfel. Astfel, luna martie vine cu ,,încolţitul mieilor”, tinda casei ,,numărând ghioceii”, iar în pădurea de arini izbucneşte dimineaţa. Trezit în zori, pentru a fi luat la diverse munci mai uşoare, copilul păstrează imaginea tatei şi a bunicului, corvoada existenţei căpătând contur de metaforă hiperbolizată: ,,bunicul/ a încercat să aducă/ pădurea/ în grădina noastră”. Vara, îl prinde pe copil dormind adesea pe fânul din podul şurii, parfumul şi foşnetul acestuia trecând prin mintea sa ,,ca un sunet de fluier”.
Încercând a pătrunde în atmosfera acelor ani, petrecuţi de copilul Ion Cozmei în satul Călineşti Cuparencu, nu putem să nu coborâm cu gândurile la înaintaşul său îndepărtat pe firul arborelui genealogic, Mihai Eminescu, al cărui strănepot este cu certitudine, cum ne-a dovedit-o el însuşi, în eseurile scrise.
Ocupaţiile omului de la ţară, tradiţiile satului, momentele importante din viaţa acestuia, toate capătă în versul cozmeian o haină nouă, o viziune pur autentică, totul exprimat în puţine versuri, dar în care abundă mijloacele de stil. Ne mai oprim la câteva, ştiut fiind că primii ani ai vieţii marchează viitoarea personalitate. Astfel, în dimineţi, ochiul poetului aşează ,,lespezi de rouă” prin curtea copilăriei, în timp ce mama îşi pregăteşte secera pentru ,,grâul/ rotunjind lacrima cerului”.Vara ,,ochiul nemărginit al ţăranului/ topeşte firul de iarbă, clopotul soarelui ,,era însemnul de logodnă al mamei/ întorcându-se”iar ,,paşii mamei/ drumuind în taină/ Gustul fragilor”.Anotimpurile curg în versuri scurte, adesea metaforele se succed neted, realitatea căpătând dimensiunile unei lumi ireale. În noaptea de vară, ,,aşteptarea/ sparge întunericul”, pe drum ,,bărbaţii fulgeră/ trupul satului/ cu ropotul carelor de grâu”.
Iarna, ,,văzduhul coboară/ pe marginea curţii”, paşii iubitei ,,aburind zăpada”, totul având ,,un miros de poveste/ şi vis”. Acum ,,satul scurgându-se / spre sărbătoare/ şi însemnând cu praf de aur/ pridvorul şi curtea”, glasul poetului luminează ,,ferestrele bradului”, zăpada ,,viscolind cărările”.
Peste ani, Ion Cozmei avea să declare cu patos şi convingere:,,Satul meu este cel mai frumos sat de pe pământ – sat mic, dar cu oameni inimoşi, harnici, sfătoşi şi prietenoşi…unde mi-am petrecut o copilărie frumoasă, lipsită de griji…”
Începe să scrie primele versuri la 9-10 ani. La 14 ani, trimite mai multe poezii la ziarul de pe atunci, SCÂNTEIA PIONIERULUI. Trăieşte bucuria de a fi publicat în acest ziar naţional. Mai târziu, poetul va mărturisi că a considerat întotdeauna, ca fiind şi acesta un debut al său. Legat de aceste momente, câteva coincidenţe, fără anume semnificaţii, au rămas în mintea poetului: debutul în Scânteia Pionerului a coincis cu ziua în care a murit Gheorghe Gheorghiu Dej, iar tot în acest an, 1965, când a fost adus la putere Nicolae Cauşescu, a luat premiul al doilea pe ţară pentru poezie.
Copilăria lui Ion Cozmei a urmat o linie sinuoasă, în sensul că nu s-a petrecut în întregime în satul Călineşti Cuparencu. Astfel, urmând serviciul tatălui, familia se mută la Burdujeni – cartierul Sucevei, unde copilul Ion urmează ultima clasă de gimnaziu, terminând clasa a 8-a în anul 1966, la Şcoala Generală nr.5, actualmente Şcoala Gimnazială ,, Jean Bart”, construcţie impunătoare şi modernizată.
În târgul Burdujenilor familia s-a stabilit, cu chirie, într-o locuinţă, aflată undeva în zona gării Burdujeni, în atelierele căreia tatăl găsise de lucru ca dulgher. Ion ajunge în Burdujeni la vârsta buletinului, pe care-l scoate având înscris domiciliul la locuinţa indicată, devenind locuitor al Sucevei. Cine bănuia atunci că, peste ani, va ajunge un locuitor important, care îşi va pune amprenta pe viaţa culturală a oraşului?
Venit de la Călineşti Cuparencu, sat aflat doar la vreo 20 de km de Suceava, tânărul Ionică jinduia după plaiurile natale. De câte ori avea ocazia se întorcea în sat, la bunici.
Numai un an petrece la Şcoala Gimnazială Jean Bart, pe care o termină printre primii, devenind absolvent a 8 clase..
Din acest singur an de şcoală generală, făcut la Burdujeni, mai trăiesc oameni care i-au fost colegi şi care i-au păstrat o amintire mai deosebită. Discuţiile cu aceştia scot în evidenţă aspecte care prevesteau pe viitorul om cu valenţe deosebite. Predomină, în primul rând faptul că, Ion Cozmei avea rezultate foarte bune la învăţătură.. Participa la serbările şcolare, în cadrul cărora era neântrecut la recitarea unor poezii, din clasicii noştri. Apoi, deşi în generaţie erau 6 clase paralele, mai toţi colegii îl cunoşteau pe Ion Cozmei, care cu mulţi dintre ei, legase prietenii. Era şi a rămas un personaj cu multă carismă, trezind buna dispoziţie în sufletele celor care-l înconjurau.
Terminnd 8 clase, Ion Cozmei a urmat cursurile liceale, la Liceul Ştefan cel Mare, unde a intrat printre primii. Dacă ne amintim seriozitatea şi dificultatea examenelor de admitere la liceu din acei ani, la care se adaugă notorietatea liceului sucevean, conchidem că tânărul Ion, era stăpân pe materii, acumulând cunoştinţe solide nu numai la disciplinele umaniste– româna, istoria ş.c.l, ci şi la matematică, acestea fiind cele trei obiecte la care se susţinea examenul de admitere la liceu, în perioada anilor la care ne referim, 1960 – 1970.
Aşadar, între aceşti ani, îl găsim pe Ion Cozmei, făcându-şi studiile liceale la renumitul liceu sucevean. Firea romantică, înclinată spre metamorfozarea lumii din jur într-o lume a lui, mai altfel, unică în felul ei, îl determină să se orienteze spre ştiinţele umaniste, acestea câştigând teren în faţa celor realiste. După primul an de studiu, urmează trei ani într-o clasă de umană, disciplinele umaniste: româna, istoria, geografia ş.c.l atrăgându-l în mod deosebit. Citeşte mult şi continuă să scrie poezii, unele fiind afişate la panoul şcolii, altele văzând lumina tiparului în revista şcolii sau în publicaţiile pentru tineret, iar pe altele recitându-le cu ocazia diverselor evenimente şcolare. Avea o oarecare faimă în liceu, lucru confirmat de o altă colegă, dintr-o clasă paralelă – Nicoleta Bostan, astăzi doamna Nicoleta Băiţan, care-l păstrează bine în amintire pe Ion Cozmei, fiind şi o cunoscătoare a traiectului profesional al acestuia. Aşa se explică participarea dumneaei, împreună cu soţul – domnul Titi Băiţan, la lansarea cărţii subsemnatului, ULTIMII DOI ANI ( Când viaţa ajunge o poveste), care s-a petrecut la Biblioteca Judeţeană Suceava, în 30 martie 2017.
Nefiind colegă de clasă cu Ion Cozmei, nu ne-a putut dezvălui prea multe lucruri despre acesta. Doar o întâmplare, care, la vremea ei, a stârnit hazul printre burdujeneni.
Familia unui coleg de clasă, cu care era şi bun prieten, ca mulţi alţi locuitori din Burdujeni, printre alte animale, avea şi o vacă pe care o scotea adesea la păscut. Ion, cum era învăţat cu mediul acesta venind dintr-un sat cu oameni gospodari, uneori îl întovărăşea, mai ales că simţea fiorul inspiraţiei în mijlocul naturii. Odată, ce le vine în gând la băieţi? Să bea o cafea, lucru mai puţin obişnuit în acei ani. Merge Ion la alimentara, cumpără 100 grame de cafea şi ceva zahăr, meşteresc ei un foc ad-hoc în mijlocul păşunii, şi în cana ce-o avea la el de vreun litru, poate un litru jumătate, trântesc toată cafeaua, cu nonşalanţă. Fierbe cafeaua ce fierbe, o iau de pe foc, o lasă să se mai răcească, după care încep a sorbi din lichidul negru aromat şi mai ales dulce, cu plăcere nedisimulată. Unul, două-trei guri, altul, trei-patru guri, o termină toată, destul de repejor. Cum soarele era încă sus, se aşează ambii pe iarba păscută, mai într-o parte, având a mai aştepta până la întoarcerea acasă cu văcuţa sătulă de iarba grasă a păşunii. Dar ce se întâmplă? Totul se învârte în jurul lor! De unde a mai apărut o vacă, că ei veniseră cu una? Şi-apoi de ce vaca joacă în ochii lor un vals ameţitor? Se ridică amândoi, dar picioarele nu-i mai ascultă! Simt că ceva nu e în regulă şi la propunerea lui Ion se hotărăsc să plece acasă. A păscut vaca destul pentru ziua de azi. Dar dintr-odată ochii înpăienjeniţi nu mai găsesc drumul! Văcuţa mugeşte împăciuitor, băieţii o iau de coadă şi, cum orice vacă îşi ştie drumul spre casă, pornesc într-acolo. Pe drum vreo doi oameni, care tocmai veneau de la muncă îi văd şi izbucnesc în râs căutând vorbă cu băieţii, crezând că au consumat ceva băuturi alcoolice. Răspunsul lor, fără sughiţuri, contrazice presupunerea. Vaca intră pe uliţa unde stăteau stăpânii ei, prietenul ţinându-se de coada ei, Ion ţinându-se de cealaltă mână a lui. Amândoi buimăciţi de tăria cafelei consumate ca pe un veritabil ceai.
A doua zi povestea cafelei la păscutul vacii, trecea din gură în gură, oamenii veselindu-se de aşa ispravă..
Îşi mai aminteşte doamna Nicoleta de manifestările artistice din acea perioadă, cum era ,,Dialog pe aceeaşi scenă”, la care participarea lui Ion Cozmei era nelipsită.
Asupra anilor de liceu poetul revine mai târziu cu plăcere, ori de câte ori viaţa i-o cere, aşa cum este bunăoară în cazul unui interviu. Astfel în revista JUPÂNU nr.6 din săptămâna 24-30 iunie 2003, mărturiseşte:,,Am fost un elev bun, merituos, atât la şcoala din satul natal cât şi la Şcoala nr.5 din Burdujeni. Am urmat liceul ,,Ştefan cel Mare”, unde am intrat printre primii şi l-am absolvit tot printre primii” În afară de faptul că liceul a pus piatra de temelie la formarea sa ca filolog, nu am găsit alte lucruri interesante, spre a fi reţinute. Din această perioadă, nu au ajuns până la noi nici scrierile despre care pomenea doamna Băiţan, în povestirile dumneaei.
,,Am urmat apoi filologia, profil română-latină. Aşa că acum, spre surprinderea unora, sunt şi profesor de limba latină. Despre limba latină unii spun că este o limbă moartă, dar iată că profesorul e viu. Am urmat aşadar filologia la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi”, declara Ion Cozmei în acelaşi interviu din revista JUPÂNU’.
Anul 1970, când Ion Cozmei devine absolveant de liceu, marchează sfârşitul primei etape din existenţa sa. El pleacă din Suceava, cu un bagaj serios de cunoştinţe, spre centrul universitar Iaşi. Începe astfel, o a doua etapă în viaţa omului Ion Cozmei, definitorie pentru cariera de profesor, dar mai ales pentru calitatea de scriitor remarcabil al Bucovinei.
Anticipând, precizăm că perioada 1970-1995, este aceea care l-a aşezat în rândul poeţilor bucovineni, chiar dacă, cantitativ, nu putem vorbi de prea multe cărţi editate. Este perioada în care puţinele sale scrieri, au atras atenţia criticii de specialitate, care vedea, deja, în Ion Cozmei, un poet important al generaţiei sale. Talentul său înnăscut a izbucnit de la prima plachetă de versuri – SUBIECT PENTRU O NUVELĂ.
Dar, tot în această perioadă, Ion Cozmei îşi pune în valoare calităţile de om de cultură. Practic devine ,,omul cetăţii”, fiind angrenat în mai toate sectoarele vieţii culturale ale Sucevei, cum vom vedea în cele ce urmează.