Într-o seară de noiembrie 2019, la un post tv local, respectiv ”Intermedia”, am urmărit cu mult drag o emisiune intitulată ”Povestea vorbei” unde domnul Nicu Roșca, moderatorul, l-a avut ca invitat pe domnul Mircea Sfichi. Tema respectivei emisiuni era ultima carte a gazetarului sucevean, dl.Sfichi, intitulată ”Maria Bararu- La fântâna cu uluc”.
Încă din primele fraze, rostite de dl. Sfichi, am fost vrăjit, atras, de conținutul cărții. Modul în care se povestea a fost suficient să-mi provoace o dorință imensă de a intra în posesia ei și de a o citii. Mărturisesc că a durat ceva timp (nu mult) până am pus mâna pe carte, dar într-o după-amiază de decembrie, am terminat-o. Am sorbit-o ca pe o cană plină cu apă rece de izvor, însetat după o arșiță ce mă cuprinsese încă din timpul acelei emisiuni.
Știam de scrisul domnului Mircea Sfichi, încă de când lucra la cotidianul sucevean ”Crai Nou”, dar nu-i cunoșteam latura sau talentul de scriitor.
Când am deschis cartea, prima dată, am rămas surpins plăcut de dedicația pe care mi-a oferit-o. Felul în care a așezat-o, mi-a adus aminte de disciplina și respectul cu care am crescut, pe un alt timp, dar mi-a prins bine în viață. Ochii mei s-au bucurat de altceva, de un trecut, ce credeam eu, că nu-l mai găsesc. Mă duc mai departe și întâlnesc o scurtă prezentare despre autor, făcută de scriitorul sucevean Cezar Straton, după care intru ușor, ușor, în istorie, în istoria noastră, a bucovinenilor, a celor din Regat, a fraților români, scrisă cu cuvinte simple îmbinate melodios. Nu-i un studiu academic, dar totul este bine echilibrat, așezat, încât îți mărește pofta de citit.
Am ajuns la Doamna cântecului popular moldovenesc, Maria Bararu. Ochii și minte s-au oprit, pentru început, la o expresie demnă de intrat în istoria literaturii românești ”A văzut lumina zile la țară, acolo unde s-a născut veșnicia”. Sunt cuvinte simple, dar cu un efect colosal. Ne demonstrează că veșnicia o găsești numai și numai la țară, iar dacă încerci să o modifici, ai anulat un stat, o Românie.
Cine dorește să cunoască viața, succesul, Mariei Bararu trebuie să citească cartea domnului Mircea Sfichi, unde la final va fi încântat și de piesele, frumos așeazate într-un compact disc, ale regretatei Maria Bararu. La o discuție cu maestrul Ovidiu Șvart, legată de doamna Maria Bararu, mi-a spus că toate piesele Mariei Bararu, la vremea respectivă, erau șlagăre.
”Nici nu terminase bine școala de la Șendriceni că Maria era deja cunoscută și remarcată de mulți specialiști în folclorul românesc, care își dădeau seama că talentul ei trebuie pus în valoare. Ea avea un timbru special, plăcut, o voce aparte, inconfundabilă. La toate acestea se adaugă o minte ascuțită ageră, cu o memorie muzicală extraordinară. Așa se face că, la foarte scurt timp după ce absolvise școala agricolă, în domeniul veterinar, a fost angajată, fără a foi nevoie de intervenții, la Ansamblul Artistic ”Cirpian Porumbescu” din Suceava…” fragment din cartea Maria Bararu- La fântâna cu uluc.