Vă mai aduceți aminte când la Revoluție se discuta despre buncărele tovarășului Nicolae Ceaușescu?
Ele porneau sau erau în Primăverii, la Sediul CC (Comitetului Central) și la Casa Poporului, actualul sediu al Parlamentului, probabil și în alte zone ale Bucureștiului.
Pe lângă buncăre se spune că sunt zeci de kilometri de tunele secrete pe sub București, iar dacă tovarășul Nicolae Ceaușescu intra în ele, nu-l mai scoteau.
Unchiul meu, nea Costică, Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace, se tot laudă că știa de o parte din aceste tunele plus buncăre și bănuiesc că nu era singurul. Este o cale sigură de supraviețuire în caz chiar de un atac nuclear.
De 36 de ani nu s-a mai auzit ceva de aceste tunele și buncăre. Unii zic că sunt sigilate, că sunt date șmecherilor pentru adăpost, iar alții spun că nu s-a mai intrat în ele din timpul comuniștilor. Un lucru este aproape sigur: nu toate sunt marcate pe harta Capitalei.
Orice lucru bine făcut sub pământ te poate salva de ceva rău!
Dan Șarpe