De mai bine de 35 de ani, suntem martorii unor schimbări istorice uriașe!
A căzut comunismul, au dispărut state europene, au apărut altele vechi și noi, s-au prăbușit imperii, s-au prăbușit dictatori, toate acestea sunt semne ale unei noi modificări.
Istoria ne spune foarte limpede și foarte clar că imperiile apar, cresc, dar și dispar.
Imperiul Roman, Imperiul Ahemenid, Imperiul Britanic, Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Mongol, Imperiul Spaniol, toate au murit, s-au stins, s-au diminuat!
La fel se va întâmpla și cu SUA, Rusia, China! Sunt uriași, dar până într-o zi, când un om cu o alfel de viziune, le va diminua puterea, ducându-le la lada istoriei.
Un om puternic face întotdeauna ce vrea, chiar dacă provoacă durere, tot bine se cheamă. La fel și un stat puternic.
SUA, un stat puternic, cu o armată uriașă, dotată, sub vechea lozincă „democrația poporului” face ce vrea, cu cine vrea, unde vrea și la ce oră vrea. Și le merge! Asta până întâlnește „buturuga mică”. Nu spun că „buturuga mică” acum este Iranul, dar niciodată nu poți să știi cine a tăiat copacul potrivit pentru „buturuga mică”.
Și mai este ceva, Iranul are experiența conflictelor, disciplina militară și dorința de a lupta, deci au tiparul unui erou. Un erou rămâne în cărțile de istorie, pe când un laș, un trădător dispare!
Dan Șarpe