Blânde, energic amestecate, culorile s-au așezat pe pânza maestrului în ritmul dorit de acesta.
Imaginația artistului spune totul. Albul pânzei, ușor, ușor se transformă într-o istorie cunoscută. La început doar de gânditor, iar după, de întreaga națiune.
Priveam atent pensonul care, împreună cu mâna maestrului, își schimbă neobosit unghiul, acoperând energic albul.
Chipurile tăcute se conturau într-un ritm plăcut nemuririi semn că tăcerea personajelor sunt deja transformate.
De plăcere, mirosul culorilor s-au combinat cu privirea ucisă de frumos.
Ochiul din mine se bucură de ceea ce vede. Maestrul niciodată nu moare! Se vede!
Cântecul culorilor, de Konstantin Ungureanu-Box.
Dan Șarpe
