Dr. Claudiu Cobuz
Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice
Lector universitar
Doctor în ştiinţe medicale
Viaţa noastră este creaţia minţilor noastre şi facem multe pentru această creaţie prin metaforă. Vedem lucruri noi din perspectiva a ceea ce înţelegem deja: viaţa este o călătorie, cearta este un război, mintea este ca un călăreţ pe un elefant. Ne amăgim cu metafore greşite şi suntem orbi fără ele. În toate culturile omeneşti, societatea are două dimensiuni clare: o dimensiune orizontală, a plăcerii şi a apropierii, şi una verticală, a statusului şi a ierarhiei. Oamenii disting în mod natural şi fără efort între rude apropiate şi îndepărtate şi între prieteni şi străini. Multe limbi au forme de adresare pentru cei care ne sunt apropiaţi (tu) şi pentru cei care ne sunt depărtaţi (dumneavoastră). De asemenea, mai avem o structură mintală înnăscută care ne pregăteşte pentru interacţiunile ierarhice. Chiar şi în culturile primitive tribale, care sunt în multe feluri egalitare, tendinţele inerente pentru ierarhie trebuie suprimate în mod activ pentru a menţine egalitatea.
Există ceva în vastitatea şi frumuseţea naturii care face sinele să se simtă mic şi nesemnificativ şi orice smereşte sinele creează oportunitatea unei experienţe spirituale. Această diviziune a sinelui este adesea explicată prin acceptarea existenţei unui suflet, un sine mai înalt, nobil şi spiritual, legat de un corp – un sineinferior, carnal, primitiv. Sufletul scapă de corp numai după moarte, dar, înainte de aceasta, practicile spirituale, predicile înălţătoare şi admiraţia faţă de natură îi oferă sufletului gustul libertăţii ce va să vină.
Întrebarea „Care este sensul vieţii?” ar putea fi numită întrebarea Sfântă”, în analogie cu Sfântul Graal: căutarea este nobilă şi toată lumea ar trebui să vrea un răspuns, şi totuşi, puţini oameni se aşteaptă ca acesta să fie găsit. Odată ce Întrebarea Sfântă este reformulată pentru a însemna „Spune-mi ceva care mă lămureşte în privinţa vieţii”, răspunsul trebuie să implice genul de revelaţii pe care fiinţele umane le găsesc lămuritoare . Se pare că există două subîntrebări specifice la care oamenii doresc răspunsuri pe care le consideră edificatoare. Prima poate fi numită întrebarea despre scopul vieţii : ” Care este scopul pentru care fiinţele umane au fost puse pe pământ? De ce suntem aici?” A doua sub-întrebare este întrebarea legată de sensul în cadrul vieţii: ” Cum ar trebui să trăiesc? Ce ar trebui să fac pentru a avea o viaţă bună, fericită, împlinită şi plină de sens?” Când oamenii pun Întrebarea Sfântă, unul dintre lucrurile pe care speră să îl obţină este un set de principii sau scopuri care să le ghideze acţiunile şi să ofere alegerilor lor însemnătate sau valoare.
Iubirea şi munca sunt cruciale pentru fericirea ființei omeneşti, pentru că, atunci când sunt făcute cu suflet, ele ne alungă din interiorul nostru într-o legătură cu oameni şi proiecte din afara noastră. Fericirea vine din realizarea acestor legături.