Dr. Claudiu Cobuz
Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice
Lector universitar
Doctor în ştiinţe medicale
Dacă ne-am pune retoric şi nu numai întrebarea „ce este viaţa?”, ca să ajungem a cunoaşte şi parcurge ciclurile ei, ar trebui să răspundem: „viaţa este o însuşire a materiei, o consecinţă a structurii sale. Este ca surâsul. Surâsul există, dar nu poate fi despărţit de buze, nu putem ţine într-o mâna surâsul şi în cealaltă buzele, căci surâsul nu este decât jocul buzelor” Szent- Gyorgy I. A. (1981). Continuând investigaţia pur filosofică, am putea adăuga faptul că, Aivanhov O. M. (1994), „esenţialul este viaţa, şi în consecinţă ea trebuie protejată, purificată, consolidată, trebuie eliminat din ea tot ceea ce o împiedică sau o blochează căci numai datorită vieţii puteţi obţine: sănătate, frumuseţe, inteligenţă, dragoste şi bogăţie adevărată”. În altă ordine de idei în Larousse (1998)- dicţionarul de psihologie, ciclul vieţii, reprezintă o succesiune de faze pe care le traversează un individ sau un grup natural, de la constituire şi până la dispariţie. Ne este relevat de fapt, parcursul sau distanţa dintre cei doi poli, nașterea (începerea ciclului vieţii) şi moartea (acceptarea încheierii ciclului vieţii), între care noi, ne dezvoltăm ca indivizi ce pot evolua sau nu, ce-şi găsesc sau regăsesc sensul vieţii, ce caută răspunsul la hamletiana întrebare: „a fi sau a nu fi”. În fond, acceptarea propriului ciclu al vieţii reprezintă o provocare, dar şi o victorie asupra întregii noastre evoluţii, pornind cu naşterea ca prim pas şi terminând cu ultimul pas ce în clipa dinaintea plecării, rememorează totul.
Incitant pentru o remarcă făcută la un moment dat, citatul lui Carl Rogers subliniază faptul că „La urma urmei am impresia că singura învăţătură care influenţează în mod real comportamentul unui individ, este aceea pe care o descoperă el singur”, în ideea în care educaţia îşi are atributele sale, am putea spune „pe o perioadă de timp nelimitat”. În fapt, educaţia este construcţia şi reconstrucţia continuă a unui model interior de cunoaştere, apreciere şi acţiune, fiind totodată un proces de umanizare, prin care indivizii dobândesc noi calităţi umane cu ajutorul cărora pot stabili un echilibru relativ stabil cu mediul social, cultural, profesional şi natural. De asemenea, educaţia este forma de adaptare esenţială a omului la lume şi a lumii la om, adaptarea făcându-se printr-un model interior tridimensional, şi anume de: cunoaştere; apreciere; acţiune. Rolul educaţiei este acela a oferi în permanenţă persoanelor dornice să se educe şi instruiască, indiferent de vârstă, sex, status social, posibilitatea de a învăţa, de a acumula noi cunoştinţe, experienţe, dobândind calităţile pe care în timp şi le poate obţine, întregi sau pune în aplicare.
Cu alte cuvinte, educaţia permanentă se constituie ca un ansamblu de mijloace puse la dispoziţia oamenilor de orice vârstă, sex, situaţie socială şi profesională, în scopul de a se forma continuu de-a lungul vieţii din punct de vedere profesional. Ea se referă în acelaşi timp la educaţia fundamentală, la formarea personală, la dreptul la timpul liber sub aspectul său activ, cultural şi artistic şi la accesul permanent la mijloacele educative în stare să dezvolte potenţialul creator, intelectual şi fizic al omului. Scopul educaţiei permanente este acela de a cultiva atitudinea complexă faţă de schimbare, la care concură atât maturitatea de a înţelege, selecta şi a folosi cele mai bune idei şi tehnici, cât şi dorinţa de a fi mereu deschis şi de a accepta, în cunoştinţă de cauză, faptul că ele trebuie să fie înlocuite.