Rusia, în ultimii ani, a primit sute de sancțiuni din partea Europei și a Statelor Unite, deci un întreg popor umilit. Ca să nu mai spun că USA nu și-a respectat angajamentele politice luate în anii 1988-1989 față de vechiul URSS actuala Rusie sau CSI!
Tot americanii, mă refer la partea politică, cunoșteau structura Rusie, dar mai ales a Ucrainei și au forțat, premeditat, izbucnirea războiului.
Cine are habar de istoria Rusiei știe foarte bine un țar care a accepta prea multă umilința, venită din exterior, în numele poporului este lichidat. Iar Putin a fost cătrănit ani de zile de către europeni și SUA. Putin știa, la fel ca și diplomația americană sau europeană (mai ales cea germană) că dacă nu declanșează ceva, va fi ucis.
Sigur, peste ani, când istoricii vor avea dreptul de a studia arhivele rusești, europene și americane, vor găsi ceea ce am menționat mai sus.
Politicul din Israel cunoștea intențiile Hamasului, dar au tăcut dubios de mult, de parcă au așteptat să se întâmple ceva rău (la ei). Și asta pentru ca Benjamin Netanyahu (ce între timp a devenit un dictator) să-și consolideze puterea, plus bineînțeles pentru a-i fugări (ucide) pe bieții palestinieni.
De ce afirm aceste aspecte? Israelienii au fost avertizați de către Egipt că Hamas are în ”lucru” ceva urât, Israel are cel mai puternic servicu secret și este cel mai bine păzit stat din lume.
Ambele războaie începute în Europa puteau fi evitate? Zic da, dar nu s-a vrut!
q.e.d.
Dan Șarpe