Într-o dimineață de toamnă, grăbit cu treburi mărute prin Centru Sucevei, o nucă mi-a tăiat calea pe verticală. Îmi ridic privirea, uimit de cele întâmplate, când o altă nucă se lovi de trotuar fix în fața mea, la vreo 20 de centimetri.
Măi să fie, mă gândeam, plouă cu nuci, dar uitându-mă mai atent am observat cum o cioară se aruncă la una din nuci și o înșfăcă cu ciocul. Ea se înălță 2-3 metri după care, fără nicio jenă, lăsă nuca să se izbească din nou pe trotuarul plin cu pavele. Cioara liniștită coborî își luase nuca zdrobită și se retrase pe spațiul verde unde nestingherită se înfruptă din miezul plăcut.
Am înțeles șmecheria cu nucile căzute din cer și cu manevrele pe care le-a făcut respectiva Corvus frugilegus, pasărea cu căpușorul mic, de mărimea unei nuci sănătoase, dar cu o gândirea mult mai puternică decât mulți dintre Homo sapiens.
Cioara repede s-a adaptat la cerințele vieții. A înțeles că nuca dacă este izbită de mai multe ori pe o suprafață tare se sparge și poate fi consumată.
Dacă facem o comparație între o cioară și un politician, vom observa rapid că cioara este mult mai deșteaptă decât un politician trecut de multe ori pe la guvernare. Cioara repede învață din greșeli și cu cât repetă un gest anume devine mai profi, pe când politicianul nostru cu cât greșește mai mult, cu atât nu vrea să învețe.
Dan Șarpe
