Comemorarea Eroilor Martiri din comuna Buda-Mahala Raionul Noua-Suliță

    0
    889

    Duminică 17 iulie 2015 s-a făcut pomenirea eroilor masacrați în Lunca Prutului de către gloanțele grănicierilor sovietici, celor ce s-au pierdut în străinătate, Siberia, Kazahstan etc, adică a celor fără de mormânt și cruce, care   n-au avut nici măcar o lumănare la căpătâi.

    Acești martiri s-au sacrificat pe altarul de glorie al Neamului Românesc, precum cucernicii părinți.

    Dumitru Miței preotul Bisericii Locale ”Sfântul Ștefan cel Mare” și Ioan Bivolaru, parohul Sfântului Locaș din Colimănești Raionul Hotin, încheind Serviciul Divin, cu cuvinte de învățătură și ambi mulțumiri din suflet doamnei Eleonora Moldovan, Consului General Al României la Cernăuți, prezentă la toate manifestările noastre de suflet și la cele de tristă pomină, pronunțând cu evlavie înalțătoarele cuvinte sacre.

    Au fost prezenți o mulțime de oameni în frunte cu primarul Elena Nandriș și domnii: Vasile Tărîțeanu, Dumitru Covaliuc, Vasile Bicu președintele Societății ”Mihai Eminescu” și doamna Lenuța Petruc, care au luat cuvântul și au fost alături sufletește de Românii din Mahala, elogindu-i pe Eroii Români, căzuți în numele Patriei, pentru dăinuirea Neamului, așa cum a făcut Anița-Mandriș, o adevărată eroină a neamului nostru românesc.

    Despre drama Românilor din Mahala, cei peste 700 de Mihăileni deportați în îngrozitoarea noapte de 13 iulie 1941, au vorbit domnul Tărîțeanu, membru de onoare al Academiei Române, scriitorul și publicistul Dumitru Covaliuc și profesorul Ana Costiuc.

    Primarul Elena Mândriș le-a adresat tuturor cuvinte de mulțumire pentru participarea la comemorarea eroilor, specificând importanța înălțării Troieței La Lunca (2016) când se vor împlini 75 de ani de la masacrul din Lunca Prutului, unde au fost uciși mișelește peste 400 de Mihăileni.

    ”Pentru a doua oară a fost prezent la comemorarea eroilor martiri din Mahala domnul Ciprian Bojescu din Suceava, originar din Iordănești,  care pe propria piele a simțit ”fericirea eliberării”.

    Elogierea celor care și-au jertfit viața pe altarul biruinței și dreptății, din înălțătoarea zi de Duminică s-a încheiat cu depunerea de flori la bustul Aniței Mandriș, din centrul comunei Mahala.

    Am spicuit din articolul lui Felicia Nichita Toma din ”Zorie Bucovinei”, întocmit miercuri 17 iunie 2015.

    Ciprian Bojescu

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.