COMUNICAT DE PRESĂ

    0
    155

    Partidul Verde filiala județeană Suceava consideră că există o categorie de personal ce activează într-un spital, au grijă de buna funcționare a unui spital, iar fără ei un spital s-ar închide repede de tot și care culmea, au salariile cele mai mici, se învârt în jurul celui minim pe economie.

    Personalul TESA și cei de la întreținere sunt umiliții de serviciu când vine vorba de salarii. Va mai spunem un lucru, pe timpul virusului acest segment nu au primit nimic în plus la salariu cu toate că lucrau în toate cotloanele ale unui spital. Ei aveau grijă ca lumina să funcționeze în toate locațiile spitalului, aveau grijă ca geamurile să se închidă, să aibă apă la băi, să aibă medicamente, linii telefonice, tot ceea ce ține de funcționarea în bune condiții a unui spital, iar când a venit vorba de ceva la salariu, toți factorii decidenți au refuzat.

    Dacă medicii au parte de salarii omenoase (un om care salvează vieți merită plătit bine) și nu cred că se mai pot plânge de acest lucru, TESA și cei de la întreținere sunt lăsați într-un întuneric permanet când vine vorba de salarii. Întunericul este și mai mare când bieții oameni mai au parte de directori (o parte din ei) slabi pregătiți, adică neștiutori de carte.

    Sindicatele, ministrul, toți cei care activează pe palierul sănătății cunosc problemele salariale ale unui inginer, economist, tâmplar, telefonist, electrician, etc., dar nu vor să le vadă în mod voit.

    Noi, verzii suceveni, credem că sindicatele și cei de la Ministerul Sănătății au obligați plus bunul simț de a face puțină dreptate în zona salarială pentru personalul TESA și muncitorii.

    Dan Acibotăriţă, preşedinte al Partidului Verde
    Filiala jud. Suceava

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.