COMUNICAT DE PRESĂ

    0
    157

    Partidul Verde filiala județeană Suceava consideră că zona privată ar trebui să se ocupe de crearea unor evenimente culturale sau de finanțarea unor construcții pentru cultură, școli, adică în folosul comunității.

    Rolul statului este de a supraveghea asemenea evenimente, nu de a cheltui tone de bani pentru o simulare de eveniment.

    În județul Suceava sunt câteva firme mari care lucrează cu statul, dar nu am auzit niciodată ca acestea să finanțeze zilele unor localități, să construiască un cămin, să aibă grijă de un parc, ceva care să demonstreze că au respect față de comunitatea de unde provine.

    Să luăm Parcul Șipote din muncipiul Suceava. Nu îi costă mult, de exemplu, pe cei de la Loial ori General Construct să tundă iarba, să pună câteva băcuțe, să se ocupe de iluminat, să realizeze o alee circulabilă, adică să-l facă ”mai domestic”. Cât de frumos ar fi ca la intrarea în Parcul Șipote să fie o mândră pancardă unde să scrie: ”Parc întreținut de Loial și General Construct”. Cele două firme, Slava Domnului, au contracte cu statul, deci, așa din respect, pot dona câteva zile de muncă în folosul comunității. Dar nu se vrea!

    Din nefericire actuala mentalitate de patron este una total diferită față de cea din perioada interbelică. A dispărut acea plăcerea de a construi, de a dona pentru comunitate. Excepție rămân bisericile.

    Dan Acibotăriţă, preşedinte al Partidului Verde
    Filiala jud. Suceava

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.