Partidul Verde filiala județeană Suceava consideră că farmecul României, puritatea României, inocența României o mai găsim încă la țară, iar câteodată la periferia orașelor mici.
În România mai întâlnești case țărănești din secolul XVIII, XIX căutate de partea occidentală a Europei, dorite de cei bogați din UE pentru a simții și a trăi în ele o lume care pentru ei a apus.
Tot la noi, la români, mai ai parte de obiceiuri vechi de aproape două mii de ani, de tradiții populare moștenite din trecut și păstrate cu grijă, de un grai pur și plin de tâlc, de vremuri care pentru majoritatea țărilor bogate au dispărut de mult timp.
Cu toții știm că puterea unei națiuni constă și în conservarea trecutului ei, nu a distrugerii în mod prostesc, stupid și cu ură.
Noi, verzii suceveni, credem în progres, în știință, în beneficile lor, dar nu trebuie să uităm sau să demolăm trecutul neamului românesc numai din dorința de a sta la masă cu o parte din bogații lumii.
Dan Acibotăriţă, preşedinte al Partidului Verde
Filiala jud. Suceava