Foaie Verde din Bucovina consideră că un învățământ sănătos, susținut, finanțat, dar mai ales respectat, condus de un ministru care este aproape de nevoile educatorilor, de nevoile învățătorilor, de nevoile profesorilor, face un stat să progreseze și să aibă un viitor strălucit.
Din nefericire, prin vocea și prin prezența domnului David Daniel, în fruntea educației românești, duce calitatea învățământului românesc departe de inteligența, de performanța de odinioară. Regresul învățământului românesc este opera actualului ministru liberal. Putem spune, fără să greșim, că o fantomă ardeleană cu numele de David, smintește învățământul românesc.
Foaie Verde din Bucovina crede că șansa educației din România este de a scăpa de ministru David Daniel și de a aduce un român capabil, un profesor de la țară care știe nevoile învățământului românesc. Se pare că până acum profesorii universitari care au condus Ministerul Educației (ce să mai vorbim de cercetare!), au avut multe musculițe în zona capului.
Noi, românii, ne-am dorit numai savanți ori olimpici să ne conducă, dar se pare că ei nu sunt făcuți să fie și buni lideri, iar atunci trebuie să ne orientăm spre zona de mijloc a societății.
Dan Acibotăriţă,
coordonatorul activității Foaie Verde din Bucovina