Foaie Verde din Bucovina consideră că domnul Ilie Bolojan, Prim-Ministru României, împarte țara în două. Parte de Vest este preferat dumnealui unde pompează bani, iar zona de Est este lăsată la spate, la urma urmei.
Nu poți să fii un bun șef de guvern dacă nu aplici același principul de împărțire a banilor peste tot.
În județele bogate ale țării, cum sunt cele din Ardeal, se acceptă fonduri pentru învestiții în drumuri, iar în cele din zona Moldovei, le duce la limita existenței.
Cum poți să lași Gura Humorului, de exemplu, fără centură? Practic îi condamni pe toți turiștii care doresc să viziteze Bucovina, plus îi marginalizezi pe cei care locuiesc în zonă, să petreacă ore bune în trafic când aceștia pot face altceva mai bun cu familia ori cu cei dragi. Acest lucru te face să arăți că ești un premier mult sub mediocru, ceea ce ne arată că liberalii (care au o doctrină creștin-democrată, deci nu liberală) au pierdut contactul cu realitatea se doar laudă între ei cât de buni sunt, iar în realitate sunt ”varză murată”.
Din nefericire această segregare va duce la lucruri mai puțin plăcute în România, dar domnul Ilie Bolojan nu are cum să le priceapă. Gândirea lentă de ardelean este mult sub mintea iute a unui bucovinean.
Dan Acibotăriţă,
coordonatorul activității Foaie Verde din Bucovina