Partidul Verde filiala județeană Suceava consideră că apele din România sunt poluate permanet fără ca cineva să oprească acest lucru.
De la aruncatul unui pet de către localnici sau turiști până la deversarea premedidată a unor substanțe de către anumiți operatori economici.
Să luăm de exemplu râul Suceava unde vezi plutind sute de kilograme de peturi primăvara, mai ales după ploile mândre și frumoase, dar mai observi cum sunt deversate în râu și anumite substanțe. Pe rețelele de socializare sunt zeci de imagini prezentate de iubitorii de natură cu vidanjele care aruncă mizeria, mai ales în zona Podul Unirii sau alte lichide deversate în zona mall-lui din municipiul Suceava de către un operator economic. Toate aceste sunt cunoscute de cei care protejează apele, dar acceptate. De puține ori sunt aplicate sancțiuni.
Dan Acibotăriţă, preşedinte al Partidului Verde
Filiala jud. Suceava