Partidul Verde filiala județeană Suceava consideră că ne aflăm în luna cu cea mai mare încărcătură istorică a României și pe care am intitulat-o ”Luna Renașterii Naționale”.
În Decembrie, România de două ori a renăscut. La 1 Decembrie 1918 când s-a înfăptuit Reîntregirea Neamului, iar pe 22 Decembrie 1989 ziua în care am scăpat de regimul comunist. Mai avem și data în care România a decăzut, respectiv 30 Decembrie 1947, atunci când monarhia a fost abolită ilegal prin amenințare, prin forță.
De asemenea, noi, verzii suceveni, aducem la cunoștință că un an de zile le-a luat autorităților din Prahova să comunice între ele pe un subiect de viață și de moarte.
Poluarea cu arsen din comuna Mănești, județul Prahova, a fost descoperită în urmă cu un an, dar de abia acum au fost avertizați oamenii să nu mai folosească apa.
O situație care ar fi trebuit să fie o urgenţă pentru sănătatea a mii de oameni, a fost tratată cu superficialitate.
Oamenii au fost înştiinţaţi să nu mai consume apă de la robinet, nici măcar pentru spălatul hainelor, abia în seara zilei de 15 decembrie 2022, adică la un an de la constatarea problemei.
Principala cale de expunere la arsen este prin ingestia alimentelor sau a apei contaminate cu substanțe precum pesticide, erbicide sau insecticide.
Partidul Verde filiala județeană Suceava solicită autorităților din județul Prahova să ia măsuri urgente împotriva celor care au pus în pericol viața oamenilor.
Dan Acibotăriţă, preşedinte al Partidului Verde
Filiala jud. Suceava