Ne vedeam în fiecare dimineață, ne salutam ori de câte ori treceam pe lângă ei, dar din nefericire, de astăzi, nu mai stau vrednici în picioare.
Aveau farmecul lor, chiar dacă stăteau aproape de ruinele Curții Domnești din municipiul Suceava și probabil deranjau. Nu dădea bine la „imagine”.
Florile lor mă îmbătau cu frumusețea, îmi umplea trupul de bucurie. Păcat că nu mai sunt!
Poate, meritau să fie „tunși”, dar nu culcați la pământ.
Bine, mă gândesc că cineva mai deștept decât mine a știut ce face.
Dan Șarpe