Bucuria Crăciunului a fost întotdeauna uriașă. Aveam emoții în toată luna decembrie.
Țin minte, când eram în Sighișoara, cum pe data de 1 decembrie tata împreună cu alți vecini, iar mai târziu și eu, suflam într-un corn, ca într-un bucium, pentru a vesti aproprierea Sărbătorilor de Iarnă. Era așa de înălțător, de emoționat! În perioada actuală nu am auzit ca cineva să mai vestească așa ceva!
Tot în Sighișoara, în Ajunul Sfântului Niculae, împreună cu surioara mai mare, Adriana, urmăream la geam să vedem cum intră Sfântul Niculae să ne aducă cadouri sau o jordie dacă în cursul anului am fost obraznici. Atât de concentrați eram, încât la un moment dat adormeam, iar dimineața găseam în geam celebra jordie vopsită în alb și plină de stegulețe aurii plus jucării, dulciuri, bineînțeles după putința anilor ’80, adică în perioada comunistă. Țin minte cum căuta prin casă să vedem prin ce locuri a intrat Sfântul.
Mai târziu, când am ajuns la Suceava, cu câteva zile înainte de Crăciun repetam colindele cu care aveam de gând să mergem. Fiind un mic cunoscător al acordeonului, repetițiile pe care le făceam împreună cu surorile, Adriana și Maria, erau mai altfel. Nu mergeam doi sau trei ani la rândul cu aceeași colindă sau colinzi. Schimbam repertoriul.
Pe cei mai buni plătitori, la colindă, îi întâlneam la case. Traseul nostru eram următorul. După ce terminam de colindat zona Petru Mușat-Mirăuți-George Coșbuc, adică vecinii urcam spre Petru Rareș și coboram unde locuia părintele Coclici, Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Câteodată îi mai cooptam în echipă și pe vecinii Narcis. Mai venea și Victor, Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace. Dacă eram mai mulți colindători băieți și fete, băieții aveau întotdeauna prioritate atunci când intram într-o casă, altfel riscam să fim întorși. ”Primiți cu colina?”, erau întrebate gazdele, iar eu mângâiam clapele acordeonului ca să se facă auzite, iar răspunsul veni imediat și sigur ”Daaaa!”
Mai mergeam cu colinda și la bunicii, Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace, la Darabani, împreună cu verișorii, Adrian, Lili, Mihaela, Coculeana, Gică. Acolo era mai diferit. Dacă în Suceava făceai bani, la țară, în Darabani (cu toate că era și Darabani un mic orășel axat mai mult pe agricultură), erai omenit cu colăcei, nuci, mere, ceva dulciuri și puțini bani.
Frumusețea Crăciunului pentru mine a fost întotdeauna unică. Cât am fost copil, niciodată nu m-am plictisit de Crăciun sau să-mi fi dorit să treacă mai repede.
Bucuria de a te întâlni cu Moș Crăciun sau Moș Gerilă cum l-a redenumit comuniștii, te ridica până în ”al nouălea cer”. Sacul roșu și plin de cadouri adus de Moș Crăciun te făcea fericit. Trebuia să știi o poezie, un cântecel, să afirme părinții cât de harnic ai fost și eventual tovarășa sau doamna învățătoare să spună că ai învățat bine la școală, iar după veneau cadourile și ceva dulciuri.
Dan Șarpe