De obicei, când se întâmplă un accident rutier, aproape toată lumea se înghesuie să acuze şoferul că a circulat cu viteză. Nu contează experienţa sa – din contră, îi poate fi folosită ca un reproş – iar ideea de „viteză neadaptată traficului” e verdictul oricărei situaţii. Ne-am învăţat să înghiţim lozincile din mass-media pentru că ele sunt cea mai uşoară explicaţie a unei catrastrofe rutiere. Nimeni nu-şi mai bate capul să caute adevărata cauză. După verdictul vitezei se aşterne apoi tăcerea, iar vinovatul va fi flagelat.
Nu poate fi trecută cu vederea incidenţa în creştere a accidentelor din judeţ. Pare un blestem. Şi gândul ne duce imediat spre nesăbuinţa şoferilor. „Viteza” e primul cuvânt care pătrunde în gând… iar cei mai mulţi rămân cu acest gând…
Dar sunt prea puţini cei care privesc cu atenţie în jur. E un exerciţiu al căutării în profunzime. E o cale pe care fiecare ar trebui s-o accesăm pentru a găsi înţelepciune venită prin revelaţie. Dar am renunţat de mult la acest exerciţiu… încă de pe vremea când învăţam copiind gesturile celor din jur. Atunci ştiam să învăţăm doar privind…
Dacă azi am privi la fel, am vedea asfaltul lucios ca un patinuar. Dacă el ar părea o greşeală, am încerca să ne lămurim prin schimbarea luminii. Noaptea, farurile maşinilor din contrasens se reflectă ca într-o oglindă. De unde atâta luciu când carosabilul e uscat? Dar în mod ciudat, reflexia dispare (sau se diminuiază mult) atunci când rulăm pe o porţiune de asfalt proaspăt turnat… De ce?
Dar pentru unii – cei care au copilărit pe maidan şi au descoperit prin joacă că cimentul poate fi un patinoar excelent atunci când este foarte fin lustruit, lucios – ei bine, balustradele caselor boiereşti (din păcate au cam dispărut!) deveneau topogane. Şi turul pantalonilor se lustruia odată cu cimentul… Dar am învăţat încă de pe atunci că, prin alchimia jocului de copil, cimentul poate fi un excelent patinoar.
Privind la asfaltul lucios de pe şoselele din judeţ, amintirea patinoarului de beton aduce cu ea multe întrebări. Uzura asfaltului nu l-a transformat cumva în cimentul fin precum cel al „patinoarului” din copilărie? Ar fi bine să ne gândim şi la aşa ceva…
Dar unele victime nu îşi pot explica cum s-a întâmplat accidentul. Majoritatea reclamă că s-au trezit pe contrasens sau în şanţ fără nicio explicaţie. Viteza este exclusă pentru că sunt persoane care circulă preventiv în mod obişnuit. Nu sunt dintre cei ce fac abuz de viteză, dar totuşi au avut nefericirea să li se sucească maşina neînţelegând ce li s-a întâmplat. Ei bine, nimeni nu o să le spună că asfaltul pe care au circulat este un patinoar. Nu. Pentru că cineva ar trebui să răspundă pentru calitatea defectuasă a şoselei. Deşi se ştie de ce şi cum s-a ajuns în asemenea situaţie. Va fi tăcere. Vinovaţii vor fi consideraţi numai şoferii: „viteza prea mare”, „cauciucuri uzate” etc. Dar nimeni nu va recunoaşte că asfaltul a devenit patinoar.
Totuşi, acolo unde incidenţa accidentelor s-a intensificat, asfaltul a fost reînnoit pe o porţiune însemnată de drum. Dar e mult prea puţin! Cine sunt vinovaţi de uzura excesivă a şoselelor? Nu-i greu de văzut pentru cel ce asistă la trafic.
De acum cred că răspunsurile încep să vină ca nişte revelaţii. Dar cel mai important e să căutăm soluţii. Circulaţi cu grijă oricât de mult te-ai baza pe forţa şi siguranţa maşinii tale! Ea nu mai are aceleaşi calităţi când circulă pe gheaţă. Da. Veţi circula pe gheaţă şi vara, numai că nu vă mai sunt de niciun folos anvelopele specializate pentru că nu se vor comporta decât identic precum şi turul pantalonilor rulat pe balustrada de beton pe post de topogan. (Aşa ca în copilărie!) Iar ABS-urile se vor încăpăţâna să nu vă blocheze roţile pentru că ele vor crede că circulă pe gheaţă. Viteza mică ar fi o soluţie. Dar cât de mică ar trebui să fie ea în condiţii de gheţă în plină vară?
Gabriel Todică