( episodul al III – lea –
DESPRE CÂNTAREA BISERICEASCĂ)
,,Nu ştiu alţii cum sunt”, dar eu, când intru într-o biserică, primul lucru pe care caut să-l găsesc, este cântarea bisericească, care izvorăşte de la strana bisericii. Uneori, căutarea este de scurtă durată, alteori durează tot serviciul religios şi căutarea rămâne fără rezultat. Se înţelege că lipseşte obiectul căutării, atâta vreme cât vocea navighează printre glasurile muzicii psaltice bisericeşti, ba mai mult, cade pe alături, întocmai ca sămânţa din binecunoscuta pildă din biblie.
Norocul este că ,,mulţi aud, puţini pricep”şi până la urmă, nu toţi cântăreţii au avut şansa să aibă de la cine învăţa, dar, ca să cânţi un ,,Tatăl nostru” aşa cum l-ai auzit, fără a falsa, este un minim care se cere, dacă pretinzi că eşti slujitor la o strană. Ca să nu mai vorbim de citirea unui ,,Apostol”, care trebuie să fie curată, clară, pătrunzătoare, cu câteva inflexiuni ale vocii, deasupra tuturor lucrurilor, pentru a transmite mesajul biblic credincioșilor din biserică.
Iată de ce, ne plecăm cu respect şi admiraţie faţă de iniţiativa Î.P.S. Calinic, de a înfiinţa, pe lângă Seminarul Teologic din Suceava, o secţie ( clasă) de cântăreţi bisericeşti. Aceasta este spre creşterea prestigiului B.O.R., şi, în timp, readucerea în spaţiul bisericesc a cântărilor înălţătoare de odinioară ( de exemplu, cine mai ştie, linia melodică a simbolului de credinţă – Crezul ?, astăzi fiind numai recitat!), şi de ce nu a unor formaţii corale, la nivel de parohii.
Cu ,,soarele trecut de amiază”, după şansa de a fi cântăreţ la o mică parohie din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, aproape 5 ani de zile, după exact 25 de ani, de când muzica bisericească a început să – mi fie o preocupare, din motive de sănătate, acum sunt un ,,cântăreţ ambulant”, la câteva biserici din arealul cartierului sucevean Burdujeni. Noua postură îmi prilejuieşte a fi martor la diferitele slujbe oficiate; paraclise, vecernii, acatiste, Sfinte Liturghii, precedate de cântările frumoase de la Utrenii, la care mă străduiesc să ajung, ele fiind la primele ore ale dimineţii. Toate îmi inspiră gândurile de la începutul acestei scrieri, cu sublinierea că a fi cântăreţ bisericesc, în ziua de azi este ( trebuie să fie!) o preocupare (o profesie) de sine stătătoare, cu un statut bine definit, dacă vrem ca, în biserica neamului, creştin – ortodoxă, cântările să fie un factor atrăgător, coagulant de suflete, spre slava lui Dumnezeu şi a Sfintei Treimi.
Cu credinţa că acest lucru se va întâmpla în anii care vin, în toate bisericile, la un nivel mai ridicat decât este în prezent, să ne aducem mereu aminte de înaintaşii noştri, care au ştiut şi prin cântările înălţătoare de la marile noastre sărbători – Învierea Domnului, Naşterea Domnului, ş.c.l., să transmită din generaţie în generaţie fiorul Ortodoxiei, acest izvor nesecat de apă vie
Subiectul are, încă, mulțime de conotații. Le lăsăm în seama teologilor autorizați, ale căror eforturi pe linia traducerii în practică a cântărilor bisericești înălțătoare, nicicând nu vor fi prea mari pentru slava, lauda și mărirea Creatorului, căci, numai: ,,deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umplea de bunătăți.”
30 aprilie 2021 Constantin Hlușneac