A fost suficient un an de şcoală ca să învăţ să mă semnez. De fapt în acel an am învăţat şi să socotesc, să mai înţeleg natura în termeni ştiinţifici… Eu o înţelesesem deja dar, vocabularul meu era inadecvat pentru a-mi exprima părerile în acord cu autorităţile care trebuiau să mă înveţe alt mod de a privi natura. Era unul care răsturna modul de a gândi însuşit de la bunici… Nişte bătrâni şi ei… Deveniseră nişte expiraţi!… Acum, nici măcar atât… Dar ei ştiau să semneze având doar una sau două clase, şi astea făcute la „intensiv”… Alţii învăţaseră şi fără şcoală, dar ştiau viaţa mai bine decât mulţi… Dar nu se credeau somităţi.
Aşadar, depăşindu-mi bunicii, am studiat asiduu ca până la urmă să-mi petrec toată tinereţea pe băncile şcolii. Nu mai era vorba de a învăţa doar pentru ca să te semnezi, ci tot efortul era pentru obţinerea unui certificat – o hârtie, până la urmă – prin care toată planeta (sau măcar o bucată din ea) era obligată să te recunoască ca deştept…, într-atât de deştept încât câmpul muncii să te poată absorbi, altfel…
Altfel… ce? Căci au găsit alţii mult mai lesne câmp de muncă fără prea multă şcoală. Şi chiar fără blazoane… Doar că, într-adevăr, ele îţi certificau posibilitatea de a fi cineva. Adică acel tip recunoscut ca somitate între ceilalţi… (Ceilalţi, fiind numiţi elevat, societate) Nu mai contează ce gândesc ceilalţi! Diploma este, pardon!, era argumentul prin care ceilalţi trebuiau să fie muţi de uimire.
A ţinut ceva vreme şi povestea asta, dar s-au trezit unii că pentru a te ridica pe un soclu îţi mai trebuie alte asemenea blazoane. Şi aşa s-au inventat altele! Multe produse de autorităţi fără de autoritate, care au făcut din om un elev permanent. Iar blazonul astfel împopoţonat nu numai că este absolut necesar pentru pătrunderea în câmpul muncii, dar şi obligatoriu de upgradat pentru a râmâne în el.
Când credeam că maldărul de certificate a ajuns la un nivel suficient pentru a-ţi găsi un confort în minunatul câmp (al muncii), iată că somităţi dotate cu un maldăr mult inferior de certificate s-au gândit că omenirea trebuie să mai facă ceva. Tot o calificare!… Asta pentru că între timp tehnologia calculatoarelor nu s-a limitat doar la a stoca şi a oferi suport pentru muncă, ca simplă unealtă în mâna omului, ci l-a făcut pe om unealta sa.
Cândva, calculatorul făcea lucrurile grele pentru om, acum omul trebuie să-i slujească calculatorului. Până şi cele mai simple lucruri se fac acum pe computer. Banala semnătură se cere a fi trecută prin pântecele unei asemenea maşini. Nu-i uşor de îinţeles de ce s-a ajuns aici, dar iată că se cere! Unii o văd ca o evoluţie. Poate că aşa o fi!… Dar de ce ar fi numită evoluţie când o simplă semnătură care, altă dată, pe hârtie, nu-ţi lua mai mult de câteva secunde, acum, pe computer, ai nevoie de câteva zile?
Să luăm exemplul declaraţiilor de avere şi de (in)compatibilitate pe care un bugetar trebuie să le efectueze anual! Pe hârtie, povestea se termina în câteva minute. Electronic, e nevoie de implicarea a încă trei instituţii: ANAF, STS, ANI. Timpul pentru semnare electronică a crescut exponenţial pentru că trebuie să faci treci documentele prin tot felul de programe care mai de care mai autorizate şi mai securizate…
Aş putea înţelege efortul, dar cum ştiu că aceste documente nu au altă finalitate decât una ecologică prin trecerea hârtiei printre fesele unuia după ce s-a slobozit, mă intreb retoric dacă în format electronic aceste documente nu cauzează prejudicii respectivei persoane. Este clar că nu oricine mai poate lucra în asemenea condiţii. Trebuie calificată o persoană a cărei dos trebuie să fie obişnuit cu obiectele tari. Nu oricine poate suporta asemenea travaliu!
Stând strâm şi gândind… (nu ştiu cât de drept!), încep să înţeleg de ce în aceste posturi sunt promovate persoane speciale… cu abilităţi speciale… iubitoare ale curcubeului… (Ce denumire-simbol şi-au ales!). Încep să înteleg de ce!… Iată că îşi dovedesc astfel utilitatea în câmpul muncii!… Şi când te gândeşti că ei erau stigmatizaţi… Ce nedreptate! Iată cum defectul lor a devenit o virtute, chiar una de nivel fundamental! Ce s-ar face planeta fără ei? Ce s-ar face tehnologia fără ei?
Acum realizaţi cu adevărat rolul lor în progresul tehnologic, dar şi în sănătatea planetei! Acum înţelegeţi de ce ne trebuiesc asemenea oameni? Nu-i un moft! Planeta are nevoie de ei! Au un rol fundamental în ecologizarea ei! Noroc de semnătura electronică căci altfel nu le întelegeam rostul!
Şi iată cum am fost eu desemnat să vă atenţionez!…
Şi n-am nimic de semnat… Deci!… Aveti grijă ce faceţi cu hârtiile!
Gabriel Todică