Poem pe piatră
de catapultă
De Dan T. Giirtesch
Mai toamnă decât vara aceasta, mai Rar în spaţiul în care de la Daco-romani încoace ne Desfăşurăm activitatea în Deplin consens şi cu înaltă Răspundere patriotică.
Însă Azi e o zi fierbinte şi Lungă cât o şedinţă parlamentară Transmisă-n direct.
Iar dinspre sfârşitul de Mileniu miroase a Aripi de fluturi arse, precum şi A sângele altor rataţi.
Profitorilor acestui moment de Slăbiciune generală li se oferă Ocazia unor premoniţii apocaliptice, Şantajăndu-ne sentimentele încă Neeşuate pe continentele fricii.
Se vorbeşte, iată, tot mai mult se Vorbeşte despre o lege prin Care fondul de disperare universală să Fie împărţit pe cap de locuitor. Aşa, Câteva kilograme fiecăruia, echitabil şi Fără vreun motiv de supărare. Iar Timp de cinci căruţe cu ani să
Nu te pună dracul să-ncerci să Scapi de ea fiindcă tot prin lege e Interzis. Aşa că fă ce te Taie capul. Pune-l în lada de Zestre a fetei, în pod, dă-l în Păstrare la CEC, cu dobândă,
Totul e să o ai când se va Împlini sorocul. Şi dacă Nu îţi convine, nu ai decât să Nu citeşti acest poem scris pe O piatră de catapultă. Mai Bine dă drumul la televizor sau La orice altceva şi urmăreşte o Emisiune de ştiri, pieptănată atent, Cu cărare pe stânga.