De Ziua Culturii Naționale (III)

    0
    92

    Acatistul frumoasei

    Aurora litugică

    De Konstantyn Ungureanu-Box

    Fi binecuvântată
    Lumină şi ascultare
    Aripă de înger.
    Mă dor genunchii
    De sărut
    În timp ce dormi
    Mânile mele
    Îţi tulbură visul.
    Te sorb însetat
    În culoarea frunzelor
    Desfrunzit mă reazăm de cer
    Trup curgător
    Aer, cu aripi de sare.
    Asemeni văzului
    Mă îmbrăşisează Lumina
    Chipul spart în păsări de noapte.
    Veniva gândul
    Să ne cheme
    La toate
    Căte ne înconjoară

    De zâmbet
    Îmi albesc ochii
    Şi mânile
    Subţire trecere umbră
    Dincolo de ape.
    Ne scriem ninsori
    Dându-ne mâna
    Potir .
    Prin ceruri Te caut
    Să-mi dormi osteneala
    Ninge peste îngeri
    Ochii Tâi mă plouă
    Slove neîgenuchiate.
    Am ascuns ploile
    Într-o singură noapte
    Trupului meu
    Să Te păstrez Ipită.
    Cerul din ochi
    Lunechă umbră
    Zbateri de aripi
    Aurora.

    Pe umeri Lumina
    Îngeri coboară
    Am ascuns slovele
    Într-o singură carte
    Ploilor să te citesc
    Litanie.
    Pe ceruri te caut
    Neîngenuchiată
    Zbateri de aripi
    Tespletind apele
    Cerul din ochi
    Lunecă umbre
    Îngeri mă plouă
    Potirul
    Te sorb însetat
    Timp desfrunzit
    Asemeni potirului
    Neîngenunchiat.
    De prin cuvinte mă adun
    Mărturisind
    Pe furiş să te privesc
    Liturgică Auroră

    Ochi tăi
    Sâgerează Lumina
    Îmi place să te ascult
    Pastel – tango
    Să te privesc
    Asemeni văzului
    Umbră.
    În Umbra gândului
    Mă reazăm de cer
    Trup curgător
    Cu aripi de sare
    Asemeni văzului
    Ochi Tăi plouă
    Văz şi auz
    Din crin în crin
    Chipul spart
    În păsări de noapte
    Ochi pe care îi privesc
    Mă urmăsesc pătimaş
    Meru mă pândeşte un Ochi
    Sărut adânc cât tăcerea.
    Încenuchez când citesc
    Mă-ndoiesc când privesc
    Amuţesc când ascult
    Înjurul ochilor Tăi
    Sunt mereu Tânăr

    Am întredeschis un ochi
    Pe ascuns să Te privesc Umbră
    Coborând Scara Văzului
    Potir
    Traversând aerul
    Ţintuind în cuvinte
    Tăcerea
    Timp desfrunzit
    Albă Lumină.
    Te sorb însetat
    Şoptindu-Ţi Numele
    Ducând mână la tâmple
    În voia visului.
    În umbra visului rătăcesc
    Asemeni unui gând
    Pe ascuns mărturisind
    Sărutul alb
    Aurora

    Seara femeile toate
    Se întunecă
    Acoperându-şi ochii cu ploi
    Se poate murii
    Unul de altul
    Privindu-Ne Potir.
    Aş purta ochi Tăi
    Şi părul aprins
    Verde pe spate
    Aş uita lumea
    Dincolo de ape
    Limba pe care o vorbesc
    Mărturisind.
    Nu-mi mai doresc nimic
    Ne-am pierdut din prea imaginaţie.
    Imi plac femeile singure
    Sunt puţin obosite
    Şi vorbesc noaptea prin somn.

    În ochi Tăi
    Sunt un Înger
    Şi-mi este frică.
    Aş purta ochi Tăi
    De ploaie mâinile Tale
    Lungi către cer
    Te-aş privi pe ascuns
    Dincolo de ape
    Aripi ascuţite
    Limba pe care o vorbesc.
    Se poate muri
    În forma gurii Tale
    Spovedindu-Ne
    De ploi mă ispiteşte Sărutul.

    Orice poem începe cu Aurora
    Înveşmântată în gânduri
    Alb mugur
    Lumina.
    Alteţă
    Ochiul Tău mă plouă
    De parte de trup
    Din crin în crin
    Sărutul depărtărilor.
    Trăieşte-Mă
    Potir
    Mai adânc decât privirea
    În voia visului
    De aripi şi flăcări
    Mărturisind însetarea.
    În umbra gândului
    Te citesc
    Pe ascuns
    Păcatele lumii
    Spovedind

    Când vom dispărea
    Trupurile noastre
    Vor deveni iarbă
    Un Peisaj
    Obligându-Ne să zâmbim
    Dureros printre păsări
    Însetaţi de Tineri.
    Locuim un Trup
    În care tocmai a nins
    Pe degete purtăm Sigiliu
    Ochii Îngerului
    Vederii Noastre.
    Trupul Tău cald
    Mă inundă
    Primul nostru Sărut
    O privire profund ispitită
    În linia subţire
    A vecernilor
    Rugăciune
    Aşteptările
    Împletesc trupuri de foc
    Aurora .

    Ochi mei
    Au forma gurii Tale
    Să te privesc
    Potir
    Obligându-mă să zâmbesc
    Şi atunci când fac dragoste.
    Mă spovedesc
    Slâvind înălţimea
    Celor zece porunci
    Fără de mâini
    Fără de glas
    Ninsorile mele
    Acoperindu-ţi ochii.
    Viaţa noastră
    Se vede ca un Peisaj
    Sau ca o rugăciune
    Obligându-ma
    Să păcătuiesc.

    Te sorb însetat
    Fie mie după cuvântul Tău
    Şoptindu-Ţi Numele
    Mărturisind.
    Bucură-Te
    Suflete al meu
    Atât de aproape
    Atât de tărziu
    În umbra gândului
    Ochi Tăi plouă
    Cuvântul
    Tăcere.
    Fiecărei priviri mă dărui
    Mi-s ochii să te vadă
    Chip de Văz şi de Duh
    Din crin în crin
    Liturgică Auroră
    Printre anotimpuri
    Înfloreşte Durerea
    Sărutul
    Albă lumină

    Coloreazâ-mi sufletul în verde
    Am scris toate cărţle într-un singur poem
    Aurora.
    Sunt cel care vine
    Şi aduce Amiaza
    Cel care se întristează
    Mistuit de dorinţi.
    Trupul meu mărturiseşte
    Înger Te privesc
    Mâna mea în inima Ta
    Strecurând-o.
    Nu sunt decât o Umbră
    Din întâmplare rătăciţi
    Unul în altul.
    Te aştept în cuvinte
    Chipuri înţeşosate
    Conturându-ne
    Voalate memorii
    Traversând aerul
    Despletind apele.

    Trupul meu Te primeşte
    De trup se leapădă tăcerea
    Lumina.
    Mă ispiteşte Sărutul
    În felul nostru
    Spovedindu-ne
    Vederii de-a murii
    Ne-au rămas doar Ochii
    Mai misterioşi
    Decât memoria
    Chipul tău de Fecioară
    Trupul meu de Ispită
    În mâini Te port
    Pasăre
    Curată şi albă
    Lumină
    De singurătate
    Trece subţire şi tristă
    Aurora
    Printre frunze
    Lumina
    Dincolo de ape
    Scriem ninsori
    Dându-ne mâinile
    Aripă de aripă
    Fără de glas
    Ochii mei
    Au forma cântări
    Să Te privesc
    Vitraliu.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.