Despre Cernăuți

    0
    246

    Un articol preluat din Ziarul „Zorile Bucovinei” unde îi găsești istoria orașului, perioada de glorie cât și durerea pe care-l macină.

    „E trist azi în Cernăuţi! E trist, căci, din octombrie, de la Alexandru cel Bun încoace, în Cernăuţi, românii rămân tot mai puţini…

    E de-abia evidentă urma românească la Cernăuţi. Celebru oraş vitregit de istorie, tragic prin destin, aflat sub cizma mai multor imperii, cu un zbuciumat şi impresionant trecut românesc, poartă pecetea tristeţii şi nostalgiei. Poveştile românilor din Cernăuţi au un conţinut tragic, tot mai mult fiind scrise într-o altă limbă decât cea română. Durerea şi tristeţea toamnei s-a tăinuit cu lacrima cerului în inimile noastre – o mână de români care gândim şi vorbim româneşte. Cernăuţi, „oraşul dintre ceţuri”, îşi sărbătoreşte 614 ani de la prima sa atestare, când, la 8 octombrie 1408, domnitorul Țării Moldovei Alexandru cel Bun (1400 – 1432) acordă un privilegiu comercial ,,sfetnicilor şi orăşenilor din târgul Liovului… şi negustorilor din Galiţia”, interesați de asigurarea legăturilor între Europa Centrală, Marea Baltică şi Marea Neagră. Textul hrisovului a atestat pentru prima oară localitatea Cernăuţi, alături de Iaşi, Dorohoi şi Tighina. Acordarea privilegiului a fost negociată din partea Moldovei de către cei mai pricepuți dregători: Gheorghe, starostele de Cernăuți, Vlad, pârcălabul din Siret. Mihail, pârcălabul din Dorohoi, Oană, vornicul Sucevei, în timp ce din partea polonezilor au negociat reprezentanții negustorilor Misko Kulikowski, Zimirstan Hans, Hans Werst, Rus Nikkios și Hans, secretarul Liovului, aceştia fiind de etnii diferite: polonă, germană, elenă. „În cei 614 ani de dăinuire, Cernăuțiul s-a dovedit casă primitoare pentru toți locuitorii, care au știut să înfrunte orice vicisitudini cu încrederea că o lume mai bună se fundamentează pe valorile tradiției și umanitatea semenilor” (Al. Bocănețu, Istoria orașului Cernăuți pe timpul Moldovei, Cernăuți, Institutul de Arte Grafice, 1933).

    Cernăuţiul, oraşul adolescenţei lui Mihai Eminescu, unde au convieţuit în armonie mai multe etnii, sau intersectat mai multe culturi şi tradiţii, a îmbrăcat veşmânt de sărbătoare. Ce-i drept mai modest şi cu multă tristeţe şi din cauza războiului. A uitat şi de rădăcinile sale româneşti. Rar cine-şi mai aminteşte de ctitorul oraşului, Alexandru cel Bun, de Ciprian Porumbescu, de fapta eroică a primarului Traian Popovici, care şi-a periclitat viaţa, poziţia socială pentru a salva de la deportare 20 000 de evrei, de represiunile staliniste, de acei care şi-au sacrificat tinereţea pentru Libertate, Neam. La Cernăuţi, la moartea iubitului sau dascăl, Aron Pumnul, Eminescu scrie prima sa poezie, pe care o publică în culegerea „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti din Cernauţi la mormântul preaiubitului lor profesor Arune Pumnul”. De aici, de la Cernăuţi, Mihăiţă Eminovici trimite primele sale poezii la „Famila”lui Iosif Vulcan,care îi schimbă numele în Eminescu. Tot în capitala Bucovinei, Poetul, prins în mrejele visării, se va îndrăgosti de teatru, pe scena Naţionalului Cernăuţean jucând cei mai renumiţi actori români…

    „Orasul Cernăuți, capitala neincoronata a nordului Bucovinei, oras cu un puternic si impresionant trecut romanesc, locuit de o frumoasa si mandra comunitate romaneasca, oras napastuit de istorie, celebru si tragic prin destin, la marginea mai multor imperii, țintă a tuturor acestora, spatiu al marilor prietenii si credințe, oras pentru care au visat (si pe care l-au cantat) Eminescu si Porumbescu, oras readus la Tara de deputatii care acum (aproape) 100 de ani au votat Unirea Bucovinei cu Romania în Sala Sinodala a Mitropoliei Bucovinei, oras în care limba romana este regina, iar romanii – garantie a vechimii si continuitătii in vatra istorica, oras al contrastelor, spatiu cosmopolit si divers, celebreaza astazi Hramul si „ziua de nastere”, legate de Hrisovul de la 8 octombrie 1408 al voievodului nostru Alexandru cel Bun – prima atestare documentara a Cernautiului (si deopotriva prima atestare documentara a Iasiului)”, scrie prof. Dorin Popescu, ex-consul la Consulatul General al României la Cernăuţi, preşedintele Asociaţiei „Casa Mării Negre” din Constanţa.

    Ajuns la 614 ani de la prima sa atestare documentară, Cernăuţiul e un impunător centru cultural, în care se desfăşoară în ritm viu o bogată viaţă ştiinţifică, literară şi muzicală. Cernăuţiul, ”Capitala Bucovinei este unul dintre cele mai interesante oraşe ale României… Văzut de la atelierele CFR din suburbia Caliceanca, oraşul pare o cetate apocaliptică, o monstruoasă îngrămădire de pietre, un chiot sălbatic de granit. Totul e de o stranie, turburătoare frumuseţe – mai ales toamna, când amurgul castanilor însângerează ferestrele miilor de case… Viaţa Cernăuţilor e cosmopolită. Întâlneşti aici toate neamurile, de la germanul auster şi amator de bere, până la rusul şmecher şi extravagant.

    Începuturile acestui mare oraş nu sunt prea lămurite. Lucrul e explicabil prin faptul că, în trecutul Bucovinei, rolul principal de centru politic, militar şi cultural l-a deţinut Suceava. Importanţa Cernăuţilor a crescut abia în timpul dominaţiei austriece, care i-a acordat o deosebită atenţie, concentrând aici toată administraţia Bucovinei.
    Cu toate că nu e legat, în măsura Sucevii, a Rădăuţilor sau a Siretului de istoria României, Cernăuţii păstrează, totuşi, emoţionante amintiri pentru cercetătorii trecutului.

    „Oraşul dintre ceţuri” are numeroase monumente arhitectonice. Cel mai important e, desigur, reşedinţa metropolitană, ridicată în apropierea Dominicului. Îi urmează Teatrul Naţional, Palatul de Justiţie, gara centrală, biserica iezuită şi altele. Oraş bogat, înconjurat de atâtea frumuseţi naturale, centru cultural şi universitar de mare importanţă, Cernăuţii joacă un rol hotărâtor în viaţa regiunilor de nord ale ţării”, scrie Alexandru Ursu, Bucovina, Suceava.

    E neobişnuit de frumos or. Cernăuţi, toamna, când paleta de culori strălucitoare îmbrăţişează oraşul cu o dulce sărutare, înveşmântându-l în strai roşu, galben, şi cărămiziu. Impresionează strada pietonală O. Kobyleanska (fosta Iancu Flondor), care, mai ales în timp de seară, fascinează şi momeşte călătorul cu luminile sale multicolore ce revarsă o frumuseţe de basm.

    Impresionează şi Piaţa Centrală (Ringplaz), în care domină somptuoasa clădire a Primăriei Cernăuţiului, construită între 1843-1847 de renumitul arhitect bucovinean Adolf de Marin. Pe timpuri Piaţa avea 6 hoteluri – Weiss, Belle Vue, Paris, Europa, Pajura Neagra şi Leul de aur, , edificii impunătoare ce s-au păstrat excelent şi după un secol şi jumătate, deşi au altă destinaţie. S-au schimbat doar monumentele din Piaţă. Din anii 40’ ai secolului trecut nu mai este Monumentul Unirii, fiind distrus de „eliberatorii” sovietici după anexarea Bucovinei. Dar fiecare din edificiile enumerate mai sus este legat de prezenţa aici, la Cernăuţi, a multor personalităţi de vârf.

    De hotelul „Pajura Neagră” este legat şi numele lui Mihai Eminescu. In amintirile sale, prietenul T.V. Stefanelli scrie despre vizita poetului la Cernăuţi, in 1875, când autorităţile austriece sărbătoreau cu mare fast 100 de ani de la acapararea celei „mai frumoase parţi a Moldovei” lui Ştefan cel Mare”. Eminescu aduce la Cernăuţi broşura lui M. Kogalniceanu, „Rapirea Bucovinei”, şi o împarte clandestin la mai toate instituţiile din oraş, iar seara, la hotel, sfidează, împreuna cu prietenii săi, pe cei care se adunaseră să sărbătorească centenarul încorporării Ţării de Sus a Moldovei la Austria. La acest hotel îşi ţinea adesea reuniunile Societatea studenţească „Junimea”.

    „ Weiss” a fost mult timp unul dintre cele mai importante hoteluri ale bătrânului burg. Aici s-au oprit de-a lungul anilor împăraţi, scriitori, oameni de ştiinţă, actori renumiţi etc. Din însemnările zilnice pe care le făcea Ciprian Porumbescu la Cernăuti, aflăm că la acest hotel studentul şi viitorul compozitor l-a cunoscut şi l-a ascultat pe marele interpret Grigore Vindereu.

    După ce hotelul devine proprietatea Societăţii pentru cultura si literatura romană din Bucovina (1899) e transformat în Palatul Naţional al romanilor bucovineni, sporeşte vizibilitatea edificiului. In 1909, după o vizita a lui N. Iorga la Cernăuți, unde marele istoric a ţinut o conferinţă, studenţii universităţii au organizat demonstraţii, însoţindu-l până la Palatul Naţional. A fost, de fapt, un act de protest al bucovinenilor împotriva autorităţilor austriece care, ceva mai înainte nu i-au permis istoricului român, care condamna politica autorităţilor austriece, să vină la Cernăuţi.
    În veacul al XIX-lea, Aron Pumnul, fraţii Hurmuzachi şi-atâţia alţii au creat aici un focar de ştiinţă, literatură şi simţire românească. S-au bucurat şi de prezenţa lui Vasile Alecsandri, care a trăit mult timp la moşia din Cernăuca din apropierea Cernăuţilor, a lui Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, ardeleanul Gheorghe Bariţiu etc. Aici, Vasile Alecsandri şi alţi boieri moldoveni au petrecut timpul în discuţii politice şi literare cu amfitrionii lor Tot aici,. M. Kogălniceanu a agitat spiritele pentru crearea „unui singur stat naţional, cuprinzând toate provinciile locuite de rasa noastră”.

    E trist… Alexandru cel Bun, ctitorul oraşului, nu are nici măcar un bust la Cernăuţi, precum împăratul Franz Joseph, care are un monument …
    În Cernăuţi, oraş multicultural, în care a învățat și s-a format adolescentul Mihai Eminescu, în care „trăiau oameni și cărți” (Paul Celan) , au conviețuit în armonie şi înţelegere deplină mai multe etnii și s-au intersectat mai multe culturi și tradiții, a existat, dintotdeauna, un spirit bucovinean tolerant. În deosebi, în perioada interbelică, intelighenția bucovineană (română, ucraineană, germană, evreiască, poloneză) s-a putut manifesta într-o oază culturală comună, având ca reper moral emblema democratică egalizatoare ce permitea comunicarea în toate cele 5 limbi ale etniilor conlocuitoare. Chiar și în anii de ocupație sovietică, când se excludea tot ce era românesc – limba română fiind înlocuită cu cea „moldovenească”, iar românii numiţi „moldoveni”, alfabetul latin fiind înlocuit cu chirilică, românii autohtoni au reușit să-și păstreze identitatea, s-au bucurat de dreptul de a studia în limba maternă.

    Cum s-a schimbat destinul etnicilor români bucovineni, mai ales, în ultimii ani, ştim prea bine… Învățământul românesc din Ucraina trece printr-un dramatic și îndelungat proces de deznaționalizare. Început, desigur, nu acum, ci cu ani în urmă. Însă odată cu adoptarea Legii învăţământului acest proces este accelerat, limba română este, practic, exclusă din şcoli. Într-un cuvânt, este sortită pieirii, căci şi orele de română sunt reduse, iar şcolile româneşti se împuţinează pe an ce trece. Nici nu e de mirare faptul dacă în Cernăuţi, oraş din rădăcină românesc, peste vreo câţiva ani nu se va mai auzi vorbă românească

    E trist, căci, din octombrie, de la Alexandru cel Bun încoace, în Cernăuţi românii rămân tot mai puţini…
    Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”
    Cernăuţul meu drag- Grigore Gherman”.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.