DESTINE PARALELE

    0
    261

    ( din ciclu de articole ,,Cuget, deci exist !” – episodul 4)

    Nu aș fi scris acest articol dacă existența mea nu ar sta, de multe ori, sub semnul unor coincidențe ( iată, doar una care mi – a marcat întreaga viață – faptul că într –o seară de sâmbătă, dintr – îndepărtată toamnă – 1973, a coincis participarea mea și a jumătății mele, la aceeași discotecă studențească din complexul ieșean,  1MAI, și am rămas alături, cu nori și soare, aproape jumătate de veac. Ce frumoasă era piesa intitulată chiar Simple coincidențe…al cărei prim vers era: simple coincidențe ne-au unit…!), așadar coincidențe, care nu au un suport științific ( sunt rodul hazardului!), ci doar moral, sentimental, iar în cazul tabletei de față au și conotații istorice, întâmplările povestite fiind legate de evenimentele declanșate de vestitul pact Ribbentrop – Molotov, cum vom vedea.

                Am aflat zilele acestea, că regina Elisabeta a II – a a Marii Britanii (și nu numai, ci și a unui conglomerat de 16 state suverane – Commonwealth, printre care Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Grenada ș.a.)  a împlinit pe 21 aprilie 2021, respectabila vârstă de 95 de ani, fiind cea mai longevivă suverană în viață. Evenimentul nu a putut fi sărbătorit decât într – un cadru restrâns, pe de o parte din cauza pandemiei, dar mai ales pentru faptul că, doar cu câteva zile înainte, pe 9 aprilie, a murit soțul reginei, prințul Philip, la vârsta de 99 de ani, doar două luni despărțindu – l de împlinirea unui veac de viață.

                Bine, bine, veți zice, și ce – i cu asta? Le știm deja de la radio, din presă, din alte surse.

                Este, și încă din plin, din două motive:

    -unul, de valoare neprețuită, fiind legat de ființa care

    mi – a dat viață, mama, Elena, născută la 25 aprilie 1926, adică doar cu 4 zile mai târziu decât Regina Elisabeta a II – a, născută la 21 aprilie 1926.

    -iar al doilea motiv – o coincidență fericită pentru mine, să am vîrsta de 69 de ani, tot atâția ani având regina ca suverană ( dacă eu sunt născut la 18.02.1952, regina a urcat pe tron la 6.02.1952).

                Observăm, așadar, că în lumea asta, două destine – al reginei Elisabeta a II – a și al mamei mele au fost paralele o bună bucată de vreme, anume peste 86 de ani, atât cât i – a îngăduit Dumnezeu mamei mele să – și poarte pașii pe pământ..

                Dacă asupra destinului reginei nu pot dezvolta considerații, decât sub aspectul intuiției, legat de destinul mamei mele, voi prezenta câteva aspecte, mai ales că el s-a petrecut în perioade istorice ale umanității cu mari transformări, în privința geografiei lumii.

     Astfel, se pot distinge trei etape: prima de 24 de ani –  de la naștere până la căsătorie, 1926 – 1950, a doua de doar doi ani, 1950 – 1952, și a treia de 62,5 ani, februarie 1952, când m – am născut eu, septembrie 2012, când mama a fost chemată la ceruri.   Dintre acestea, cea cu conotații multiple este prima etapă, fiind legată de istoria României, pe care ea a trăit – o pe viu.

                Născută în satul Tureatca, județul Dorohoi, deci în România Mare, într – familie cu 4 copii, destinul hărăzit avea să – i fie unul zbuciumat, plin de greutăți. Rămasă fără mamă la 4 ani, apoi fără tată la 7 ani, viața a lovit – o din plin, ca și pe ceilalți trei frați, cel mai mare fiind și el un copil, având doar 11 ani. Cei patru copii au rămas în ,,grija” unor rude. Deși familia era înstărită ( avea câteva hectare de pământ, tata era cizmarul satului), peste ani, mama păstra vie amintirea perceptorilor care luau ce găseau mai de preț prin gospodărie pentru plata impozitelor: covoare, carpetele de pe pereți…Liniștea lor, ca de altfel a întregului sat, a fost zdruncinată de instalarea puterii sovietice, ca urmare a înțelegerilor dintre marile puteri, prin pactul amintit. Noua putere trimitea bărbații satului, tinerii, în regiunile îndepărtate ale Rusiei – Odesa, Siberia, în dorința de a supune populația noii ordini instaurate. Își amintea mama, cum ascunsă de frații ei într – o căpiță de fân, a reușit să scape de deportare ( vezi cartea VLĂSTAR DE REFUGIAȚI). Înțelegând că scăparea este refugiul, a luat drumul pribegiei spre Dorohoi, în două rânduri: în 1941, când după o perioadă scurtă s – a întors în sat, apoi în 1945, când a rămas definitiv în Dorohoi, nemaifiind cale de întoarcere, noua graniță  despărțind – o pentru totdeauna de cei doi frați ( sora , mai mare, era căsătorită înainte de pact, în România).

                Singură, în Dorohoiul în care venea pe jos după diverse cumpărături, deci pe care îl cunoștea întrucâtva, a trebuit să – și clădească viața. Ca ea, mai mulți se refugiaseră din satul natal, așa încât destinul a început a prinde contur. L– a cunoscut pe consăteanul Vespasian, cu care în 1950 se căsătorește și încep viața ca ,,două trăiste goale”, cum ne spuneau nouă, copiilor, peste ani. În ciuda lipsurilor, reușesc să păstreze tradiția: în  noiembrie 1950, fac, împrumutându – se, o nuntă frumoasă, mama ținând morțiș să fie mireasă, așa cum îi vedem și astăzi, după peste 70 de ani într – o fotografie de epocă. Au urmat 38 de ani de căsnicie împreună și alți 24 de ani, fără tata, cel care i– a fost stâlp de nădejde și pe care l – a știut și respectat ca bărbat, el însuși fiind un soț și tată model.

                Dar cum ,,s – au prins” ca unii care nu aveau nimic? Prin muncă și autogospodărire. Începutul l –a făcut tata confecționând o masă, două taburete și un pat cu mindir ( saltea din saci, umplută cu paie, fixate pe alocuri cu sfoară și ,,bumbi” din pâslă neagră), toate în două odăi cu chirie la stat. De ele mă leagă cele mai dulci amintiri cu moș Crăciun, având mâinile exact ca ale lui tata, cu mica vioară, care a sfârșit tragic în mâinile fratelui mai mic, ș.a.( vezi aceeași carte).

                Traiectoria vieții a fost una ascendentă, Elena alături de Vespasian, durându – și o casă arătoasă pentru anii 60, vizitându – și și rudele – familii numeroase, tata având 9 frați, și ca cea mai mare realizare, având 3 copii, toți cu studii superioare.

    Luminos vreme de 38 de ani, mai umbrit prin plecarea tatei în puterea vârstei, destinul mamei mele Elena, avea să primească, din nou, o lovitură puternică, prin inundațiile, care s – au abătut asupra Dorohoiului,  în  iunie 2010. Cu ajutoarele primăriei Dorohoi, cu bani mulți investiți de copii, cu dăruire fără limite pentru locurile dragi ale copilăriei, casa a fost refăcută, bunurile recondiționate și înlocuite, unele, cu altele noi, totul doar pentru doi ani, trupul mamei obosit, vlăguit de atâtea încercări, nemairezistând. Ceea ce a șocat, au fost afirmațiile ,,prietenilor” imediat după inundații, când, practic, totul era distrus: …,,cu mâinile goale au venit, cu nimic au rămas”, și în astfel de momente răbufnind invidia acumulată în ani, întrucât ,,veneticii” le – au luat –o înainte din punct de vedere material.

     Noi aducem, în final, cuvântul biblic al dreptului Iov: ,,Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!”.

    29 iunie 2021                                                                  Constantin Hlușneac

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.