( din serialul ,,Citiți, oameni buni, citiți! – episodul 10 )
Viaţa, m-a îndepărtat de meseria mea de bază, aceea de inginer electroenergetician. Dar ce valoare, mai are, în ochii unor neica – nimeni, ajunşi peste noapte îmbogăţiţii vremurilor actuale, un inginer? Câţi ingineri şi-au pus diploma în sertar şi s-au urcat pe un camion TIR, sau au intrat la o firmă de pază şi protecţie, sau…mai nou, după o viaţă cu cifre şi balanţe, ori cu paşapoarte sau incendii, au apucat pe drumul teologiei, spre binele lor sufletesc dar şi a celor pe care îi păstoresc! Mie, în schimb, soarta (Dumnezeu), mi-a pus pe umeri mai multe sarcini – unele, chiar câte două – trei concomitent: profesor de şcoală veche ( şi am scos colonei, funcţionari prin Primărie, etc.), ,,artist” pe la nunţi şi cumătrii, ,,întreprinzător” – comerciant prin arealul Burdujenilor, şi mai la urmă, cântăreţ bisericesc, acuma, ambulant (cum m-am autodefinit, într-o discuție cu un amic, care, mi-a replicat; nu domnule, ești cântăreț misionar! Ei bine, i-am răspuns, nu misionar, că Episcopia nu are cântăreţi misionari – dacă observăm atent, nu-i are nici pe cei stabili pe la stranele sfintelor noastre biserici! Deși, fără cântăreț, nu se poate !).
Uite aşa, alunec spre cu totul alte subiecte ! Ori, eu, vreau să vă reţin atenţia cu un subiect legat de pregătirea mea de bază – ingineria, anume să aduc în pagină un nume cu mare sonoritate, la vremea sa, în domeniul energetic. Trebuie să deschid, o paranteză cu revoluţiile industriale, cele care au dus omenirea spre progres şi civilizaţie. Până în zilele noastre, patru revoluții industriale au marcat progresul societății umane. Prima revoluție industrială a fost la sfârșitul secolului 18 – în 1765 James Watt a inventat motorul cu aburi ( aburul – sursă de energie), și continuă la începutul secolului 19, prin apariția primelor fabrici și orașe industriale. La sfârșitul secolului 19, prin descoperirea unei noi surse de energie – electricitatea, a fost marcată cea de a doua revoluție industrială. Apar, tot acum, primele motoare cu ardere internă, telegraful și telefonul, ca mijloce de comunicație. Revoluția a doua merge până spre începutul secolului 20 și chiar mijlocul lui, când apar primele automobile și avioane. În a doua jumătate de secol 20, odată cu descoperirea energiei nucleare, începe a treia revoluție industrială. Acum apar diodele, trazistorul, microprocesorul, computerele. Acestea au permis automatizarea proceselor de producție, apariția roboților industriali. Internetul, prin anii 1960, urmat de digitalizare, după anii 2000, marchează a patra revoluție industrială ( de observat este, că cea de – a patra revoluție, cu un puternic impact asupra omenirii, nu are ca obiect o nouă sursă de energie!). Deja, prin mediile de specialitate, se vorbește de a cincea revoluție industrială – inteligența artificială, sistemele de imprimare 3D, nanotehnologia.
Revenind, spunem că Dimitrie Leonida a fost un înaintaş important al energeticii româneşti. S-a născut în anul 1883, la Fălticeni, într-o familie cu încă patru frați, tatăl fiind ofițer de carieră. Profesia tatălui a făcut ca familia să trăiască în mai multe localități din țară: Galați, Buzău, București, Constanța, tânărul Dimitrie făcându-și studiile primare, gimnaziale și liceale în aceste orașe. Pasiunea pentru tehnică îl determină să-și aleagă profesia de inginer. Pentru aceasta va face studiile superioare în Germania, la Politehnica din Charlottenburg, timp de 5 ani de zile, absolvindu-le cu succes în anul 1908. Și-a luat ca temă pentru lucrarea de diplomă, proiectul Hidrocentralei de la Bicaz. După absolvire, preferă să se întoarcă în țară. Își începe activitatea la Primăria Capitalei, unde, pentru prima dată, abordează problema metroului bucureștean.
Atras de învăţământ, înfiinţează în anul 1908, la Bucureşti, prima şcoală de electricieni şi mecanici din România. În 1909, a înființat primul Muzeu Tehnic din România. Între anii 1910 şi 1913, proiectează şi urmăreşte realizarea celei mai moderne termocentrale din ţară – Grozăveşti, Bucureşti. În 1913 pune bazele societăţii cu profil energetic, numită chiar ENERGIA, iar împreună cu inginerul Anghel Saligny, înfiinţează Uzina Electrică de la Botoşani şi extinderea celei de la Focşani. Ca profesor universitar la Timișoara, și-a adus contribuția la Planul de Electrificare a României. Ca profesor la Politehnica din București a înființat Catedra de Centrale electrice. A ocupat funcții importante în diverse domenii ale economiei românești: ape, gaz și electricitate, CFR – electrificarea căilor ferate, a fost membru al unor institute de inginerie electrică din America, Londra. Pentru întreaga sa activitate a fost distins cu titlul de Laureat al Premiului de Stat și Ordinul Muncii clasa I, în 1954, respectiv în 1961. Se stinge din viață la 14 martie 1965, printr – o coincidență a hazardului, odată cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, lăsând poporului român realizări de anvergură, dintre care am amintit doar câteva.
Născut odată cu declanșarea celei de a doua revoluții industriale, Dimitrie Leonida – inginer, profesor universitar, om de știință, și-a adus, din plin, contribuția la progresul energeticii românești.
15.06. 2021 ing. energetic, Constantin Hlușneac