CREAȚIA TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ MODERNĂ
Creația modernă, pe pământul românesc, începe în secolul al XIX-lea, și se concretizează într-o gamă largă de acțiuni și tehnici avansate.
Producția industrială a fierului începe prin construirea primelor furnale cu cărbune ( mangal) în Transilvania, iar în Moldova și Țara Românească apar întreprinderi manufacturiere producătoare de postav.
Introducerea mașinii cu abur cât și începerea exploatării pe scară largă a cărbunelui, preponderant în marele bazin carbonifer din Valea Jiului, sunt premisele construirii la București a primei turnătorii de fontă și a dezvoltării centrului metalurgic de la Reșița, cu renume în Europa, încât Napoleon I a făcut comenzi de ghiulele pentru tunurile armatei franceze.
O importantă acțiune a fost construirea rețelei de căi ferate: București-Giurgiu, Suceava – Roman ( 1869), ș.a. La sfîrșitul veacului 19, rețeaua de căi ferate ajunsese la 2300 km, tot acum introducându-se primele instalații de centralizare mecanică a semnalizărilor.
Un avânt deosebit iau preocupările privind dezvoltarea tehnicii zborului, contribuții aducându-și principele Grigore Sturza, care realizează un planor după concepție proprie, creatorul țăran de aeromodele Ion Stoica din Țara Zarandului, iar mai târziu cunoscuții Aurel Vlaicu, Traian Vuia și Henri Coandă, care a realizat primul avion cu reacție din lume, ș.a.
Cel mai mare progres tehnic al veacului 19 este introducerea și la noi, după multe experimente, a electricității, Timișoara fiind cel dintâi oraș din Europa cu iluminat electric stradal ( în anul 1884).
La mijlocul secolului 19, în 1857, a intrat în funcțiune la PLOIEȘTI, cea dintâi rafinărie de petrol din lume. În felul acesta România a fost prima țară înregistrată cu o producție industrială de petrol, fiind depășită cantitativ de SUA, abia trei ani mai târziu, respectiv în anul 1860. Ca o consecință imediată, tot în 1857, Bucureștiul a fost primul oraș din lume iluminat cu petrol lampant.
Continuând seria acestor mari realizări, vom spune că în 1895, inginerul Anghel Saligny, termină la Cernavodă, construirea peste Dunăre a celui dintâi pod din oțel, cel mai lung din Europa la acea vreme, și al treilea ca lungime pe plan mondial.
Mai consemnăm, pentru veacul 19, întemeierea la București în 1866 a Academiei Române, și a unor universități: în 1860 – Universitatea din Iași, în 1864 – Universitatea din București, în 1872 cea din Cluj, iar în 1858 ia naștere Școala Superioară de Medicină.
Demn de reținut este cel dintâi brevet de invenție românească acordat de guvernul francez lui P.POENARU, pentru un instrument precursor tocului rezervor, dotat cu rezervor de cerneală și piston.
Cu astfel de realizări, răspunzând cerințelor de valorificare a bogatelor resurse naturale ale țării, în contextul cerințelor economiei românești, Academia Română și Universitățile recent înființate fiind un imbold, are loc constituirea școlilor științifice românești, susținute de asociații și societăți științifice, ca de ex: Societatea Politehnică din România, Societatea Geografică Română, Societatea de Geologie, de Chimie, ș.a.
Aspectul predominant al sfârșitului de secol 19 și început de secol 20, este procesul de diferențiere în cadrul școlilor științifice apărute. Spre exemplu chimia se specializează în trei școli fundamentale: chimie organică, anorganică și analitică; medicina se specializează în școli de medicină internă, bacteriologie, cardiologie, psihiatrie, ftiziologie, fiziologie; tehnica se diferențiază în școli de construcții, căi ferate, hidrotehnică, energetică și electrotehnică, de petrol și mine, de aerodinamică …În schimb matematica și fizica se mențin mult timp ca o singură școală științifică.
Cu precizarea că specialiștii din țara noastră au fost deschizători de drumuri pe plan mondial în multe domenii, încheiem aici incursiunea noastră într-un segment al istoriei noastre milenare – istoria creației științifice și tehnice românești, care după cum s-a văzut în cele trei episoade, conferă poporului român, atributele unui popor harnic și inventiv, conectat permanent la necesitățile vieții economico-sociale, dovedindu-și capacitatea novatoare de creație, mergând până la lucrări cu caracter de întâietate, în rândul națiunilor lumii, contribuind la progresul științei și tehnicii, chiar dacă condițiile nu erau propice, cum aprecia, la începuturi, marele chimist PETRU PONI: ,,Nouă ne lipsea totul. Nu aveam nici colecții, nici aparate, nici materialul cel mai elementar de experimentare, nici cărți sau reviste din care să putem afla cel puțin, ceea ce alții, mai favorizați decât noi, lucrează în alte țări”.
Inginer energetic,
Constantin Hlușneac