DIRIJORUL ,,MIRACOL”: VIOREL LEANCĂ

    0
    1008

    ( din serialul ,,Cuget, deci exist!”- episodul 7)

    Mai zilele trecute, TV Iași mi-a umplut sufletul de o bucurie, pentru mine, statornică      (asemenea microbiștilor de fotbal, de pe stadioanele arhipline). A transmis în reluare un spectacol susținut de artiștii Ansamblului Artistic Profesionist ,,Ciprian Porumbescu”. Înregistrarea era destul de recentă, după fizionomiile câtorva artiști instrumentiști și a dirijorului, artiști care prin măiestria interpretării lor, îmi produc de fiecare dată o  încărcare sufletească tonifiantă.

    ,,Îi urmăresc” de ani buni, pot spune de o viață de om. Voi da timpul înapoi, cu peste 50 de ani, undeva prin anii 1966-1968, când copil fiind, spre adolescență, după vreo 3 ani de exercițiu pe clapele alb-negre ale unui mic acordeon de 32 de bași, marca Timiș (evident ,,Made în România”), am început a cânta ,,binișor” orice auzea urechea. Erau anii de început a înregistrărilor, cu binecunoscutul și renumitul studiou ,,ELECTRECORD”. Plăcile mari și mai mici, din vinilin cu bandă magnetică, ( funcție de turație), se învârteau ,,mânate” de circuitele unui aparat rusesc ,,SAKTA” și umpleau camera casei părintești cu vocile și acordurile unor îndrăgite piese din folclorul românesc.

    Printre plăcile cumpărate, una îmi era la suflet. Parcă o văd și acum ( și dacă nu ar fi fost inundațiile în 2010, sigur mai dăinuia printre noianul de plăci, pe care le păstrez ca pe o mică comoară sufletească din acele vremuri). Scria mare pe ea: ORCHESTRA VIOREL LEANCĂ. Omul ăsta m-a fascinat întotdeauna pentru multele sale calități: în primul rând darul, harul de la Dumnezeu, cu care s-a născut, și pe care l-a șlefuit până la perfecțiune, printr-un mare volum de muncă, dar o muncă nu ca o corvoadă, ci ca plăcerea sublimă a desăvârșirii harului cu care a fost înzestrat. A orchestrat zeci, sute de piese din folclorul nostru, dându-le valențe noi, greu de atins. A adus în fața publicului iubitor și simțitor de folclor, noi piese, ,,construind” pe linia lor melodică, adevărate bijuterii muzicale – atât piese vocale cât mai ales orchestrale, cărora le-a dat vioiciune, splendoare acustică, intrerpretare magistrală prin membrii ansamblului.

    Aflat la pupitrul dirijoral al ansablului de peste 50 de ani, (chiar dacă, temporar, ca dirijor secund) nu a dezamăgit niciodată publicul. De bună seamă i-au trebuit dirijorului VIOREL LEANCĂ, sute, mii de ore de repetiții în toți acești ani, pentru ca ansamblul să atingă performanța actuală.

     Dirijorul ,,miracol” impresionează în toate și astăzi la o vârstă apreciabilă, pe care n-o afișează. Ținuta impecabilă, măiestria dirijorală cu un calm asemenea valurilor mării liniștite, cu gesturi zgârcite dar pline de înțeles pentru artiștii interpreți, aparenta bonomie pe chipul frumos uitat parcă de timpul care sapă în fiecare dintre noi, dau actului artistic al dirijării sale valențe nebănuite, mereu redescoperite de ascultătorul fidel și pasionat. Consecvența, intransigența, hotărârea, cunoașterea mereu perfecționată, completează omul și dirijorul VIOREL LEANCĂ. Să rămâi la același pupitru dirijoral aproape (sau peste?) 50 de ani, dovedește dragoste inepuizabilă pentru folclorul neamului în care te-ai născut,  tenacitate ieșită din comun, rigurozitate și meticulozitate duse la cele mai înalte cote ale actului artistic .

    Desigur, calitățile, meritele, omul și personalitatea lui VIOREL LEANCĂ, pot fi, fără îndoială, subiectul unei cărți destul de voluminoase, căci nu ar fi prea lesne a străbate cei 50 de ani de activitate a artistului, puși în slujba folclorului românesc, în speță bucovinean.

    Acum, în aceste câteva rânduri, ne vom limita la știința maestului de a-și alege oamenii-artiștii instrumentiști – spuma interpreților din Bucovina, numai împreună cu care Ansamblul Artistic Profesionist ,,Ciprian Porumbescu” a atins culmi ce pot fi comparate, fără a greși, cu alte ansambluri profesioniste de prestigiu, din țară sau străinătate.

    Iată numele câtorva din ,,garda veche” care au evoluat și i-am recunoscut în spectacolul amintit: Costel Burcea – magicianul țambalului, Decebal Chitic – un mostru al acordeonului, Leonard Zamă – un virtuoz al instrumentelor de suflat tradiționale; fluier, tilincă, clarinet, cimpoi, ocarină…, naistul Costel….. omul cu cele ,,mai fugărite buze”. (ceilalți interpreți instrumentiști fiind tineri, nu-i mai cunosc).

    Dacă fără poezie viața nu se poate, ea însăși fiind o poezie, uneori frumoasă alteori dureroasă, tot așa, fără muzică – în mod deosebit muzica neamului din care te tragi – folclorul, existența ar fi mai săracă, mai sumbră și mai fără de speranță.

    Așadar, să-i iubim, să-i apreciem pe purtătorii și interpreții nestematelor noastre folclorice, cugetând că activitatea artistică nu este una ca oricare alta, deci nu poate fi practicată de oricine, ci numai de cei născuți (nu făcuți!) cu harul muzicii, în urma unor studii și exerciții de ani și ani de zile, cu dragoste, cu pasiune și multă dăruire de sine.

    După peste 50 de ani de activitate artistică ca dirijor, ,,copilul teribil” al Ansablului (cum era numit prin anii 1970), este astăzi, cu certitudine, dirijorul ,,MIRACOL”-VIOREL LEANCĂ, sub a cărui baghetă și-au înscris numele cu litere de aur în muzica populară românească: Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Mioara Velicu, Daniela Condurache, Laura Lavric, Alexandru Havriliuc, Leonard Zamă, ș.m.a.

    ing.Constantin Hlușneac

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.