Sculptorul Ion Irimescu, membru de onoare al Academiei Române, a fost supranumit „sculptor de suflete”, înfăţişându-ne idei, sentimente, aspiraţii universal umane, pendulând între „statornicie şi zbor”. Prezent prin opera sa, artistul ne invită, cu blândeţe şi înţelepciune, cu sinceritate şi căldură sufletească, să descoperim împreună şi să trăim o experienţă a detaşării de zbuciumul lumescului invaziv, o experienţă a regăsirii de sine şi a comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii (Ghe. A.M. Ciobanu).
Sculptorul s-a născut la 27 februarie 1903, în localitatea Preuţeşti, judeţul Suceava.
Sculptorul Ion Irimescu în atelierul de creaţie, Bucureşti, 11 septembrie 1980.
Şi-a făcut studiile liceale la Fălticeni şi pe cele universitare, Institutul de Arte Plastice, la Bucureşti (1924-1928), la clasa sculptorului Dimitrie Paciurea, scrie https://ionirimescu.wordpress.com/.
În 1924, a fost bursier la Fontenay-aux-Roses şi a frecventat şase luni Academia „La grande Chaumiere” din Paris. În 1937, a obţinut o nouă bursă, „Dimitrie Paciurea”, conform volumului „Membrii Academiei Române. Dicţionar. 1866-2003” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003) şi site-ului https://ionirimescu.wordpress.com/.
A fost profesor la mai multe licee din Focşani (1934-1936), Bucureşti (1936-1938), Slatina (1938-1940).
Sculptorul Ion Irimescu în atelierul de creaţie, Bucureşti, 11 septembrie 1980.
În 1940, şi-a început cariera universitară ca profesor de sculptură la Academia de Arte Frumoase din laşi (1940-1950; din 1944, rector), la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1950-1955) şi la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (din 1965), informează https://ionirimescu.wordpress.com/.
A debutat la Salonul oficial în 1928, iar începând cu anul 1930, a expus la saloanele de primăvară şi de toamnă de la Paris.
A participat, de-a lungul timpului, la expoziţii internaţionale în diverse oraşe ale lumii: Ankara, Berna, Bratislava, Budapesta, Cairo, Madrid, Moscova, Oslo, Paris, Praga, Roma, St. Petersburg, Tel Aviv, Veneţia, Zurich, fiind, în acelaşi timp, invitat la Muzeul „Midelhaim” din Anvers (1968) şi la Muzeul „Rodin” din Paris (1973).
Sculptorul Ion Irimescu la implinirea varstei de 89 de ani, Bucureşti, 25 februarie 1992.
O parte a creaţiei sale, cuprinzând peste 300 de sculpturi din bronz, marmură, lemn, plastilină, ipsos desene, este reunită într-un muzeu permanent la Fălticeni, care îi poartă şi numele, se mai arată în volumul „Membrii Academiei Române. Dicţionar. 1866-2000”.
Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni reprezintă cea mai bogată colecţie de autor din România şi una dintre cele mai reprezentative pe plan european. Cuprinde 314 sculpturi şi peste 1.000 de lucrări de grafică şi desen, alături de biblioteca personală a artistului, cu albume de artă, cărţi rare şi tratate de artă, la care se adaugă locuinţa personală a maestrului din ultimii ani ai vieţii sale pământeşti şi o valoroasă pinacotecă, se arată pe site-ul Muzeului, https://ionirimescu.wordpress.com/.
În compoziţii precum „Odihnă”, „Mama şi copilul”, „Floarea”, „În faţa soarelui”, „Pieta”, „Orfeu”, „Buna Vestire”, „Cântec”, „Muzica”, „Elegie”, „Harpa”, „Pastorala”, „Centaurul”, „Sapho”, „Maternitate”, „Singurătate”, „În faţa mării”, „Fată cu clepsidră”, „Fata cu ochi de sticlă”, „Fata cu chitara”, „Cântec înaripat”, „Pegas şi Appolo”, „În faţa soarelui”, „Icar” etc., a dat dovadă de o mare capacitate de a caracteriza pregnant, în admirabile portrete, viaţa interioară, personalitatea modelelor sale şi de un simţ remarcabil al decorativului formei în compoziţii, mai scrie sursa citată.
Totodată, s-a impus şi printr-o serie de monumente impresionante precum: „Mircea cel Bătrân”, „1907”, „Lupeni”, „Cantemir”, „N. Titulescu”, „N. Gane”, „M. Sadoveanu”, „C. Brâncuşi”, „V. Pârvan”, „C. Daicoviciu” etc.
A fost vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi membru de onoare al Fundaţiei „Atheneum” din Bucureşti. Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte „G. Enescu” din Iaşi. A fost distins cu Diploma de Onoare la Salonul oficial din Paris (1924), cu Premiul „Simu” (1935), cu Premiul Municipiului Bucureşti (1937), cu Premiul Ministerului Cultelor şi Artelor, cu Marele Premiu „Hamangiu” al Academiei Române (1942), Marele Premiu al Institutului de Artă din Iaşi (1944), Marele Premiu al Uniunii Artiştilor Plastici (1974), Ordinul „Steaua României”, Ordinul „Meritul Cultural”, cu titlul de Artist al Poporului (1964), mai indică sursa citată.
Membru de onoare al Academiei Române, la 27 februarie 2003, instituţia l-a sărbătorit cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani, fiind astfel al doilea artist român aflat în viaţă la sărbătorirea centenarului său, după Cella Delavrancea, scrie https://www.artindex.ro/.
Sculptorul s-a stins din viaţă la 28 octombrie 2005.
Creator în toate genurile, de la studii la basoreliefuri („Leda şi Lebăda”, „Întoarcerea de la muncă”, „Odihna”) şi la sculptură monumentală („1907”, „Brâncuşi”, „Lupeni 1929”, „Octav Băncilă”), Ion Irimescu excelează în portretistică („Autoportret”, „G. Enescu”, „Dinu Lipatti”, „Corneliu Baba”), în care artistul „se preocupă mai puţin de reproducerea unui model şi mai mult de transpunerea unei reprezentări, a unei amintiri, a unui ideal”, se arată pe site-ul https://ionirimescu.wordpress.com/. AGERPRES/ (Documentare – Ionela Gavril, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)”
Material preluat în totalitate de pe site-ul AGERPRES