Am promis mai multor persoane, dar mai mai ales am promis istorie, că am să aștern o poveste recent întâmplată.
Cu două săptămâni în urmă, domnul dr. Dumitru Tănase a plecat la cele Veșnice.
De când îl știu, viața dumnealui s-a desfășurat în jurul Bisericii Mirăuți actuala Mănăstire din municipiul Suceava.
Fiind un medic stomatolog bun a avut parte de pacienți, iar pentru asta a făcut nenumărate donații Bisericii Mirăuți.
Cum era și normal, familia a vrut să-l depună la Mănăstirea Mirăuți, locul unde o viață de om s-a închinat, s-a rugat, cu alte cuvinte și-au dorit să-l depună la locul de care a aparținut. Nu a fost primit în acea sâmbătă (am înțeles că familia a fost îndrumată către alte zile din săptămână). Rudele s-au supărat tare, știind că fosta Biserică „Sfântul Gheorghe – Mirăuți” i-a fost domnului doctor Dumitru Tănase, cel mai drag.
Această poveste nu vreau să fie ca o palmă dată Sfintei Biserici, dar trebuie de înțeles că orice zonă are un istoric a ei ce trebuie respectat, iar trecutul nu-l poți șterge NICIODATĂ. Îl poți murdari sau îl poți ascunde!
Domnul dr. Dumitru Tănase, Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace, merita să zăbovească puțin la Mănăstirea Mirăuți înainte de a merge sus la cimitirul Pacea.
Dan Șarpe