Domnul primar Lungu plus știrea cea fake

    0
    324

    Primarul municipiului Suceava, domnul Ion Lungu, ne explică cât de falsă sau fake este știrea cu trecerea de pietoni din zona Mirăuți care duce spre nicăieri.

    Bietul primar, chiar în timp ce scriu aceste rânduri mi-au dat două lacrimi pe obrazul drept, a căzut într-o capcană făcută chiar de acea firmă care a marcat trecerea și la imaginea bună pe care o are dumnealui este bine de îndreptat lucrurile.

    Trebuie să recunosc că domnul Ion Lungu este cel mai longeviv primar pe care l-a avut orașul Suceava în ultimii 100 de ani. Este clar că și-a trecut numele în istoria Sucevei, chiar dacă mari realizări nu rămân în urma dumnealui.

    Trebuie să mai recunosc că domnul Ion Lungu a știut să atragă bani mulți, miliarde și miliarde de lei, dar ineficienți cheltuiți, iar o parte din vină o poartă, pe acest palier, și cei care-l sfătuiesc.

    Partea cu ceea ce s-a întâmplat în zona Mirăuți pornește mai din spate, efectul circulației va fi unul devastator. Cine a gândit acea variantă a făcut-o foarte prost, iar de aici a apărut și marcajul cu pricina.

    Sutele de mașini care trec zilnic vor distruge, într-un final, Biserica Mirăuți plus casele oamenilor din acea zonă, dar sunt lucruri care nu reprezintă un mare interes nici măcar din partea IPS Calinic. Când banii îți intră în cont poți ucide construcții istorice, iar de acest păcat nici conducătorul Bisericii din județul Suceava nu scapă (vă mai spun ceva cunoscut de dl.Lungu și IPS Calinic: circulația a fost oprită în zona Mirăuți în anii 2000 tocmai pentru a proteja Sfânta Biserică plus locuitorii acestei zone. Se crăpau casele, Biserica, de la vibrațiile provocate de mașini).

    In ziua de astăzi falsurile sau fake-urile sunt prezente peste tot, mai ales în casa omului politic și chiar în a unui slujitor bisericesc, dar realitatea, lucrurile palpabile, cele pe care le vezi cu ochii tăi, niciodată nu le poți contrazice, așa că domnul Ion Lungu trebuie să accepte acea trecerea de pietoni din zona Mirăuți care duce în istorie (poate mai schimbă capacele de la gurile de canal din zona Mirăuți că urât mai fac când trec mașinile).

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.