La jumătatea lui decembrie 1991, eram la Casa Vernescu în București unde am discutat câteva idei legate de monarhie, de faptul că trebuia România după 22 Decembrie 1998 să devină monarhie constituțională, să se reia forma de guvernare alungată cu armele de către comuniști, iar la un moment data am enumerat câteva nume Ion Iliescu, Petre Roman. După câteva secunde am fost oprit și apostrofat că nu folosesc „domnul” înainte numelui, prenumelui, ceea ce denotă o lipsă de respect și chiar de cultură.
Începând din acel moment, încerc tot timpul să așez într-o discuție protocolară sau în public domnule (poate domnișorule), doamna, domnișoara.
Cu greu pot să înțeleg cum la o discuție publică, chiar televizată, în zilele noastre, să se folosească prenumele-numele unui om important, unei somitate sau nu, fără magicul cuvânt „domnule”, „doamnă”.
Să ajungi să vorbești despre alte persoane care nu sunt la acea discuție sau să vorbești cu alte persoane în public folosind doar George, Adriana, Dan, Vasile, așa lejer fără să utilizezi domnul, domnule George, doamna Adrian, domnul Dan, etc, etc, denotă o lipsă de respect totală față de personalele amintite.
Dan Șarpe