Clopotele anunță slujba de la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” Mirăuți. Mă uit la ceas este fix 8, punctuali ca de obicei.
Starețul mănăstirii, părintele Haralambie, te așteaptă vesel și cu multă dragoste la Sfânta Slujbă de Paște.
Biserica „Sfântul Gheorghe” Mirăuți este întotdeauna plină de credincioși. Pe mulți dintre ei îi cunosc, sunt vecini cu mine, am crescut cu dânșii, am îmbătrânit alături de ei.
Bucuria credinței, în aceste zile, este una mult mai specială. Dintotdeauna așa a fost.
Cu adevărat nu mai sunt acele obiceiuri de când eram copil, dar frumusețea Sfintei Sărbători a Paștelui rămâne mai departe una unică.
Sunt convins că mulți dintre D-voastră vă aduceți aminte cum decurgea Paștele cu cel puțin 30-40 de ani în urmă.
Noi, cei mai mici, ne pregăteam cu pocnitori pentru a întâmpina Sărbătoarea.
Alergam după injectoare de la mașini, confiscam din casă cheile de la dulapuri, căutăm să procurăm miniu de plumb și bronz de aluminiu pentru a face petarde, umblam după carbit pentru tun, ce mai, aveam, împreună cu cei din zona Mirăuți un arsenal întreg pregătit înainte de Paște. Sunt convins că așa era peste tot!
Ne „încălzeam” puternic înainte de Slujba de Înviere, iar în Sâmbăta Mare trosneau pocnitorile.
Cel mai tare se bubuia cu carbit.
Doamne, îmi aduc aminte cum făceam tunul din PVC, îl astupam cu cârpe sau hârtie, puneam carbit, puțină apă, iar la găurică scăpăm un chibrit. Pocnea de se mișcă pământul.
Într-un an, când părintele Coclici, Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace, ținea Slujba de Înviere, după ce a bătut în ușa de la intrare în Biserica Mirăuți pentru a se deschide, simbolic, am incercat să pocnim cu tunul cu carbit, dar nu mai aveam apă. Eram mai multi vecini, toți copii și ne-am proptit să aruncăm salivă peste carbit. Am înfundat cu cârpe tunul și dă cu chibritul. Am încercat o dată, de două ori, iar a treia oară un vecin se uită deasupra tunului. Chiar atunci a bubuit atât de puternic de s-a zguduit pământul. Bietul vecin a picat de frică în fund! Era exact în momentul în care ușa de la Biserică se deschidea. Cei din jur cu toții s-au uitat spre cer, era o senzație puternică, plăcută de sărbătoare, dar în același timp amestecată cu o frică din cauza bubuiturii. Mulți chiar și-au făcut cruce!
Astăzi, asemenea obiceiuri nu mai sunt. Lipsesc pocnitorile, bătutul la ușa bisericii, dar credința rămâne la fel de puternică, la fel de veșnică.
Hristos a Înviat!
Dan Șarpe