Între noi şi cer sau iad nu este decât viaţa, elementul cel mai fragil din univers – sunt cuvintele lui Blaise Pascal. Este adevărat că, până la o anumită vârstă, sănătatea pare să fie ceva de la sine înţeles, la care majoritatea oamenilor n-au timp să se gândească, de parcă sănătatea ar fi un cont inepuizabil în bancă de miliarde. Aşa se face că, în vâltoarea multiplelor preocupări, cei mai mulţi nici nu se gândesc că ar avea rost să facă ceva pentru sănătatea moştenită fără vreun efort special, de la părinţi, şi pe care speră s-o transmită urmaşilor lor. Nu-şi dau seama cât de mult putem face în favoarea sau în defavoarea sănătăţii şi nici nu se gândesc la consecinţele care, mai devreme sau mai târziu, vor apărea negreşit. Din nefericire, această atitudine de totală neatenţie faţă de sănătate e aproape generalizată şi este aşa datorită, în primul rând, lipsei de informaţii competente. Judecând după stilul de viaţă al celor din jurul nostru, observăm că, în era extraordinarului progres ştiinţific, cunoştinţele corecte în domeniul sănătăţii par a lipsi cu desăvârşire, în ciuda faptului că, în ultimii 50 de ani, s-a adunat un volum imens de date, extrem de interesante.
Chiar şi în studiul medicinii, preocuparea e atât de mult îndreptată spre însuşirea mijloacelor de diagnostic şi de tratament, cu alte cuvinte, orientarea curativă e atât de predominantă, încât aspectele profilactice de prevenire abia dacă sunt menţionate. Studenţii sunt confruntaţi cu boli şi cu bolnavi, nu cu persoane sănătoase, a căror soartă e lăsată pe seama nimănui sau care au de-a face cu şarlatani ce exploatează dorinţa celor ce vor să rămână sănătoşi. Cineva a spus că a început studiul medicinii cu intenţia fermă de a-i ajuta pe oameni să rămână sănătoşi. La absolvire a observat că, în loc de a deveni un expert în sănătate, a ajuns un expert în boli.
Sănătatea poate fi comparată cu un miraj. O putem atinge, dar niciodată n-o deţinem în totalitate. Sănătatea nu e ceva ce poţi poseda, ci un proces; e o cale de a fi. Niciodată nu putem spune „sunt absolut sănătos”, ci putem fi mereu în mers, în înaintare, căutând să atingem o ţintă care, în sine, e de neatins. „Sănătatea nu este totul”, a spus cineva, „însă, fără sănătate, totul este nimic”. Iar filozoful german Schopenhauer afirma: „Nouă zecimi din fericirea noastră se bazează pe sănătate”. Şi fiindcă toţi oamenii vor să fie fericiţi, nu ne mirăm de ce se vorbeşte atât de des despre sănătate.